Stirile zilei

UMB va construi toate cele 10 loturi ale Autostrăzii A7 între Buzău și Pașcani

Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor a respins marți, 7 februarie, toate cele trei contestații depuse de Danlin XXL la licitațiile pentru execuția celor trei loturi ale Autostrăzii Bacău – Pașcani. Prin urmare, Compania Națională de Administrare a infrastructurii Rutiere va încheia contractele cu UMB Tehnistrade.

Autostrada Moldova va avea până la Pașcani o lungime de aproximativ 320 km și este împărțită în patru tronsoane Ploiești-Buzău, Buzău-Focșani, Focșani-Bacău și Bacău-Pașcani. Toate aceste tronsoane au fost incluse spre finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență și ar trebui finalizate până în august 2026.

În caz contrar, România va pierde banii europeni. Proiectul ar trebui continuat cu alte alți 117 km de drum de mare viteză, anume tronsoanele Pașcani – Suceava și Suceava – Siret, aflate în etapa de proiectare.

A7 Buzău – Pașcani, o afacere UMB

Cu excepția celor trei loturi cuprinse între Ploiești și Buzău, toate celelalte 10 loturi vor fi realizare de UMB Tehnostrade. Pe șapte dintre aceste porțiuni deja au fost încheiate contractele. Pentru pentru alte trei, cuprinse între Bacău și Pașcani, înțelegerile vor fi semnate cel mai probabil în zilele următoare, asta după ce CNSC a respins contestațiile depuse de Danlin XXL, firmă apropiată baronului PSD de Neamț, Ionel Arsene.

Deși în acest moment este de departe cel mai puternic constructor de autostrăzi din România, având peste 6.000 de angajați, realizarea a 255 km din Autostrada A7 va reprezenta cu siguranță o mare provocare pentru UMB.

Potrivit Asociației Pro Infrastructură, în total, cu proiectele mai vechi, constructorul român va aduna 409 kilometri de autostradă și drum expres. Cu excepția lotului Margina – Holdea din Autostrada Lugoj Deva, UMB trebuie să livreze tot portofoliul de aproape 400 kilometri în următoarele 11-34 de luni, luând în considerare pașii birocratici rămași de efectuat.

Sursa foto: Inquam Photos / Virgil Simionescu

Articole Recomandate

Back to top button