Friday, November 29, 2024
Jurnalism corect


Turcia a convoacat ambasadori din nouă ţări din Occident, în urma unor avertismente privind atentate teroriste la Istanbul

By news.ro , in Stirile zilei , at 2 februarie 2023 Etichete: , ,

Ambasadori din nouă ţări din Occident au fost convocaţi joi de către Ministerul turc de Externe, după ce mai mulţi dintre ei şi-au închis publicului, săptămâna aceasta, consulatele la Istanbul şi au invocat un risc terorist, potrivit agenţiei oficiale turce de presă Anadolu, relatează AFP.

Aceste ţări sunt Statele Unite, Franţa, Marea Britanie, Germania, Olanda, Elveţia, Belgia, Italia şi Suedia, potrivit unei surse diplomatice.

Cel puţin şase dintre aceste ţări – inclusiv Franţa, Marea Britanie, Germania şi Olanda – au anunţat în ultimele zile că îşi închid – temporar – reprezentanţele consulare vizitatorilor, la Istanbul.

Mai multe cancelarii din Occident şi-au îndemnat – începând de vineri – cetăţenii aflaţi în Turcia să dea dobadă de ”vigilenţă” împotriva riscului unor atentate, ca represalii faţă de arderea unor exemplare ale Coranului în mai multe ţări din Europa de Nord.

Statele Unite şi Franţa le-au recomandat, după aceea, să evite anumite sectoare turistice din centrul Istanbului – precum Piaţa Taksim – şi zonele din apropierea bisericilor şi sinagogilor.

Ministrul turc e Interne Süleyman Soylu acuză joi aceste ţări de faptul că au lansat un ”război psihiologic” împotriva Turciei, susceptibil să dăuneze turismului tuc.

Un purtător de cuvânt al AKP, partidul lui Recep Tayyip Erdogan, a catalogat aceste avertismente occidentale drept ”iresponsabile”.

O serie de manifestaţii au avut loc, la sfârşitul lui ianuarie, la Stockholm, Haga şi Copenhaga, unde exemplare ale Coranului – cartea sfântă a musulmanilor – au fost arse sau profanate.

Extremistul care a ars examplare ale Coranului în capitalele Suediei şi Danemarcei pretinde că protestează astfel faţă de vetoul Turciei faţă de intrarea Suediei în NATO.

Sursă foto: Pixabay

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW