PNL pregăteşte o echipă de tranziţie pentru rotativa guvernamentală, condusă de Dan Motreanu UPDATE
UPDATE Prim-ministrul Nicolae Ciucă a anunțat în urma ședinței Partidului Național Liberal (PNL) că prim-vicepreşedintele formaţiunii politice, Dan Motreanu, va conduce echipa PNL de tranziție pentru rotativa guvernamentală din luna mai.
„Am luat decizia ca până la finalul lunii februarie, când vom avea următorul BPN, sub autoritatea prim-vicepreşedintelui Dan Motreanu, să se constituie un grup la nivelul PNL care să elaboreze o strategie şi un plan de implementare a strategiei, plan care va fi dezbătut şi aprobat în viitorul BPN. Sunt de menţionat aspectele legate de grija pe care trebuie să o avem în continuare pentru a putea asigura o cuprindere a tuturor necesităţilor, fie că vorbim de educaţie, siguranţă şi toată această strategie va veni cu posibile adaptări doctrinare şi ideologic”, a declarat Ciucă, citat de News.ro.
Știrea inițială
Liberalii pregătesc o echipă de tranziţie pentru rotaţia premierilor din luna mai, care să gestioneze inclusiv schimbările la nivelul ministerelor, între PNL şi PSD, au precizat surse liberale pentru News.ro. Conducerea PNL s-a reunit luni, 30 ianuarie, de la ora 11.00, la Parlament, pentru a stabili priorităţile noii sesiuni parlamentare. Preşedintele PNL, premierul Nicolae Ciucă le-a cerut colegilor „o organizare mai bună în an preelectoral”, şi le-a vorbit despre nevoia unei comunicări mai eficiente a măsurilor luate de Executiv.
Liberalii urmăresc astfel ca schimbările politice să nu afecteze stabilitatea ţării, economia sau cetăţenii, au precizat sursele citate.
Este vorba de o echipă de la PNL care să gestioneze întreg procesul de negociere care se va produce înainte de rotaţia premierilor din luna mai, privind schimbările la ministerele menţionate în protocolul de coaliţie. Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă le-a le-a vorbit colegilor despre nevoia unei comunicări mai eficiente, inclusiv prin campanii de informare privind măsurile luate la nivel guvernamental.
Premierul Nicolae-Ionel Ciucă va participa la şedinţa grupurilor reunite din Camera Deputaţilor şi Senat, începând cu ora 18.00, care se va desfăşura tot la Parlament.
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii