Ministrul afacerilor externe, după alegerile din Austria Inferioară: Se poate trage uşor concluzia cu privire la impactul folosirii temei Schengen
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a afirmat, luni, referindu-se la rezultatul alegerilor din Austria, că se poate trage uşor concluzia cu privire la impactul temei Schengen în acest context electoral.
„Vedem rezultatele alegerilor din Austria. Sigur, ca ministru de Externe, nu pot să comentez asupra rezultatelor unor alegeri interne dintr-un alt stat, dar aceste rezultate sunt foarte clare. Cred că se poate trage uşor concluzia cu privire la impactul sau absenţa impactului folosirii temei Schengen în Austria, în această campanie sau în acest context electoral. De aici înainte, cred că cel mai important este să continuăm şi să dezvoltăm dialogul pe care l-am început deja, un dialog constructiv pe care l-am declanşat cu Austria”, a declarat, luni, Bogdan Aurescu.
Acesta apreciază că ”este foarte important să continuăm toate demersurile pe care le-am început deja”.
„Reamintesc aici demersurile făcute la nivel de preşedinte, discuţia pe care a avut-o cu preşedintele Austriei, retrimiterea ambasadorului nostru la Viena, care a fost iarăşi un gest de deschidere, care a fost apreciat de partea austriacă”, a mai declarat Aurescu.
Partidul Popular (ÖVP) al cancelarului austriac Karl Nehammer şi-a pierdut majoritatea absolută, din cauza unui scor bun al naţionaliştilor din cadrul Partidului Libertăţii (FPÖ) – care a obţinut cu un sfert mai multe voturi decât în alegerile anterioare – în alegeri regionale-cheie, duminică, în Austria Inferioară, şi este nevoit să încerce să formeze o coaliţie pentru a rămâne la putere, pentru prima oară în ultimii 20 de ani, ceea ce semnalează o scădere a susţinerii guvernului lui Nehammer.
Sursa foto: Uniunea Europeană
Comentarii