23 de vameși și polițiști, urmăriți penal în mega-ancheta DNA privind corupția în vămi
Opt persoane au fost reținute iar alte 15 au fost plasate sub control judiciar de Direcția Națională Anticorupție în amplul dosar penal privind corupția în vămi.
Cei 23 de vameși și polițiști de frontieră sunt acuzați de anchetatori că, în ultimii doi ani, ar fi pretins și primit sume de bani cuprinse între 20 și 250 euro, de la persoane care efectuau activități de transport călători sau de mărfuri dinspre Republica Moldova în țări ale Uniunii Europene și invers.
În schimbul banilor primiți cu titlu de mită, vameșii și polițiștii ar fi favorizat trecerea persoanelor și/sau coletelor respective fără a dispune măsurile legale pentru nerespectarea dispozițiilor referitoare la transportul anumitor cantități de mărfuri/produse accizabile sau pentru nerespectarea perioadelor de ședere în Uniunea Europeană de către cetățeni extra-comunitari.
La data de 18 ianuarie, opt dintre inculpați urmează să fie prezentați Tribunalului Vaslui cu propunere de arestare preventivă pentru 30 zile.
Anchetă comună cu Procuratura Republicii Moldova
Este anchetă de amploare și în vămile de peste Prut. Procurorii moldoveni au pus sub acuzare 25 de polițiști de frontieră și vameși care ar fi pretins și primit mită pentru trecerea ilegală a frontierei. Sumele variau între 100 și 900 euro.
„La documentarea acțiunilor ilegale au fost folosiți agenți sub acoperire, cu ajutorul cărora pe parcursul a mai mult de un an, au fost documentate acțiunile ilegale a 14 angajați ai IGPF și 11 angajați ai Serviciului Vamal, pentru comiterea a 117 acte de corupție. Sumele pretinse și primite variau între 100 și 900 euro”
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii