Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Analize despre „stilul de viață” și veniturile membrilor de familie. Cum plănuiește ANAF să crească colectarea impozitului din activitățile independente

By Matthew Garvey , in Stirile zilei , at 16 ianuarie 2023 Etichete: , , ,

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) plănuiește, în perioada 2023-2025, să identifice mai bine persoanele fizice care evită să plătească impozitul pe venit din activitățile independente, în condițiile în care inspectorii ANAF susțin că „există un grad relativ redus de conformare fiscală”. Acest lucru ar urma să se întâmple prin colectarea unor date precum istoricul tranzacțiilor unui vânzător sau tranzacțiilor făcute cu un card de credit, contractele de închiriere ale locuințelor sau analize bazate pe „stilul de viață” al unui contribuabil și veniturile familiei sale.

În Strategia de creștere a conformării voluntare în domeniul impozitului pe veniturile persoanelor fizice în România pentru perioada 2023-2025, document publicat în noiembrie 2022, ANAF arată că „există segmente ale populației de contribuabili plătitori de impozit pe venit care au un grad relativ redus de conformare fiscală”.

Domeniile specifice identificate ca având riscuri mari de neconformare includ nedeclararea sau subdeclararea veniturilor obținute de către liber profesioniști, veniturile din chirii precum și veniturile din investiții. ANAF are nevoie să își întărească capacitatea și strategiile de impunere a unui nivel mai ridicat de conformare în aceste domenii”, potrivit documentului citat.

ANAF susține că, în condițiile în care segmentul profesiilor liberale are cel mai ridicat nivel de neconformare și un potențial de venit destul de mare, „acoperirea în materie de control a acestui segment este de doar 1%”.

Pentru un număr de ani, ANAF și-a concentrat resursele de control asupra problemelor legate de conformarea la TVA, având în vedere riscurile cunoscute care pot afecta veniturile publice. Însă, această situație riscă să transmită contribuabililor plătitori de impozit pe venit semnalul că nedeclararea sau subdeclararea unor venituri nu vor fi detectate”, mai arată ANAF.

Măsurile prezente în strategia ANAF

Dezvoltarea unui sistem complex de monitorizare a a tendințelor, riscurilor și comportamentului în ceea ce privește conformarea în domeniul impozitului pe venit, înlesnirea și sprijinirea conformării voluntare, reducerea oportunităților de neconformare și identificarea mai eficace a contribuabililor cu risc sporit de evaziune fiscală” sunt obiectivele generale vizate de Strategia ANAF.

Concret, ANAF vizează, printre altele, îmbunătățirea comunicării publice și a transparenței în relație cu contribuabilii, să crească nivelul de depunere la timp a declarațiilor legate de impozitul pe venit sau să organizeze sesiuni de tip webinar prin care să ajute persoanele fizice să depună declarația pe venit.

Totodată, inspectorii fiscali mai urmăresc să colecteze date privind comerțul electronic și alte venituri obținute prin intermediul platformelor on-line „pentru a verifica situația înregistrării fiscale” și iau în calcul să îi oblige pe agenții imobiliari să raporteze contractele de închiriere la ANAF.

O atenție specială ar urma să fie acordată de inspectorii ANAF asupra „contribuabililor cu risc sporit de evaziune fiscală”.

Astfel, ANAF vrea să culeagă date referitoare la conturile bancare deținute în țară și în străinătate, să le ceară companiilor care emit carduri să raporteze identitatea și volumul de tranzacții ale titularului sau să existe un schimb automat de informații între Agenție și registrele imobiliare și de acțiuni.

Inspectorii ar avea, astfel, acces la soldurile conturilor bancare din țară și străinătate, la tranzacțiile efectuate cu cardul de credit, achizițiile de acțiuni, imobiliare, autoturisme sau criptomonede „pentru a crea o imagine completă a volumului de tranzacții într-un anumit an”.

Dezvoltarea cadrului legal și procedural privind stabilirea venitului impozabil pe baza metodelor indirecte de stabilire a veniturilor, inclusiv pe baza indicatorilor stilului de viață”, este un obiectiv prezent în strategia ANAF.

Totodată, potrivit Strategiei, ANAF va putea analiza datele financiare ale tuturor membrilor familiei unui contribuabil.

În plus, ANAF vrea să faciliteze sesizarea posibilelor situații de evaziune fiscală și să ia în calcul și raportările telefonice ale unei persoane, căreia îi garantează „anonimitatea”.

Deși Strategia a fost publicată în luna noiembrie, informațiile au apărut în spațiul public duminică, 15 ianuarie, într-un articol publicat pe avocatnet.ro.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW