Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Trei persoane, printre care un rugbist, vizate într-o anchetă DIICOT de trafic de minori și proxenetism – SURSE

By Matthew Garvey , in Justitie Stirile zilei , at 12 ianuarie 2023 Etichete: , ,

Trei persoane, între care un sportiv legitimat la clubul de rugby Dinamo București, au fost aduse la audieri joi, 12 ianuarie, într-un dosar al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), ce vizează infracțiuni de trafic de minori, trafic de persoane și proxenetism, potrivit unor surse judiciare. 

Membrii grupării sunt acuzați că, începând cu anul 2019, au recrutat prin metoda „loverboy” mai multe victime, printre care și persoane minore.

Persoanelor vătămate le-au fost create conturi pe site-urile de profil în vederea atragerii potențialilor clienți și au fost închiriate apartamente în zona centrală a Capitalei dar și în municipiul Constanța”, se arată în comunicatul DIICOT.

Pe lângă locațiile din România, o parte dintre victime au fost transportate în state precum Elveția, Germania, Franța, Marea Britanie, dar și Emiratele Arabe Unite, unde „au practicat prostituția în beneficiul persoanelor cercetate”, mai notează anchetatorii.

Sumele de bani obținute în urma exploatării persoanelor vătămate au fost transmise către membrii grupului infracțional organizat prin intermediul sistemelor financiare de transfer bancar sau au fost aduse de către acestea la revenirea în țară”, notează sursa citată.

În urma celor 8 percheziții de joi, procurorii au ridicat tehnică și accesorii destinate activităților de video-chat, sume de 6.600 de lei și 10.050 de euro, 16 telefoane mobile, două hard-disk-uri, o tabletă, două laptopuri, dar și substanțe interzise (2 țigări de tip joint, o substanță de culoare albă) și accesorii folosite pentru consumul acestora.

Totodată, a fost descoperită o legitimație ce avea înscrisurile unei organizații nonguvernamentale ce are ca obiect combaterea traficului de droguri.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW