Noi detalii în cazul fetei de 14 ani, răpită din propria casă. Concluziile anchetatorilor
Noi detalii ies la iveală în cazul fetei de 14 ani din județul Sibiu, răpită din propria locuință la finalul săptămânii trecute. Reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu au transmis miercuri, 11 ianuarie, că băiatul care a organizat răpirea a cunoscut-o pe minoră pe rețelele de socializare, iar cei patru bărbați care l-au însoțit au primit câte 6.000 de euro.
Minora a fost logodită de părinți, potrivit tradiției rome, cu un băiat pe care nu îl plăcea, arată anchetatorii. Astfel, ea a cunoscut pe Facebook un alt băiat și au stabilit că el va veni să „o ceară de la părinți”.
Numai că înțelegerea inițială a fost răsturnată de planurile băiatului. Acesta, ajutat și de părinții lui, a organizat răpirea minorei fără ca ea să-i cunoască planul și fără să-și dea consimțământul, potrivit sursei citate.
„Ei au fost însoţiţi de mama băiatului, care având şi ea o cagulă pe faţă a intrat în imobilul din Tălmaciu şi a participat la răpirea minorei”, se mai arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.
În jurul orei 3:30, pe 9 ianuarie, cinci persoane care purtau cagule și aveau topoare și săbii au pătruns în camera în care fata dormea alături de mama ei și „împotriva voinței sale au scos-o din casă și au urcat-o într-un autoturism parcat în fața imobilului”, mai menționează procurorii.
Fata a fost găsită, ulterior, într-un imobil din județul Brașov, iar cele cinci persoane au fost arestate preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzate de de lipsire de libertate în mod ilegal, respectiv violare de domiciliu.
„Cu privire la celelalte persoane care au participat în calitate de complici sau instigatori la infracţiunea de lipsire de libertate se efectuează în continuare cercetări urmând a se stabili cu exactitate faptele săvârşite de acestea . Procurorul va aprecia în funcţie de probele ce vor fi administrate măsurile ce urmează a fi dispuse în cauză. La acest moment procurorul a dispus efectuare în continuare a urmăririi penale cu privire la încă 5 persoane”, se mai arată în comunicatul citat.
Comentarii