Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Vizitele președintelui Republicii Moldova în străinătate au costat 25.000 de euro

By Matthew Garvey , in Politic Republica Moldova Stirile zilei , at 10 ianuarie 2023 Etichete: , ,

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut pe parcursul anului 2022 deplasări externe care au costat aproximativ 25.000 de euro, potrivit unui raport făcut public marți, 10 ianuarie, de Administrația Prezidențială de la Chișinău.

Maia Sandu a avut 19 deplasări externe pe parcursul anului trecut, printre care se numără vizite în Parlamentul European, la Adunarea Generală a Națiunilor Unite, în România, în Statele Unite ale Americii sau în Franța.

Pentru vizitele președintelui de la Chișinău, Administrația Prezidențială din Moldova a alocat inițial 1.052.700 de lei moldovenești, echivalentul a aproximativ 51.000 de euro.

Numai că, potrivit președinției țării vecine, deplasările președintelui R.Moldova au costat din bugetul țării aproximativ 25.000 de euro, anume 514.403 de lei moldovenești, similar cu anul 2021, când a cheltuit 534.442 lei moldovenești.

Suma alocată pentru vizitele externe ale liderului de la Chișinău în anul 2023 va fi de 700.000 de lei moldovenești.

În comparație, cheltuielile cu deplasările externe ale fostului președinte moldovean Igor Dodon au fost, în anul 2019, de 1.845.451 de lei moldovenești, aproape 90.000 de euro.

La finalul anului, Administrația Prezidențială din România a transmis pentru Agerpres că, pentru cele 21 de deplasări externe ale președintelui Klaus Iohannis, au fost cheltuiți 16.604.678 de lei, anume aproximativ 337.000 de euro.

Sursa foto: Facebook / Emmanuel Macron

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW