Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


PNL depune, marți, moțiunea de cenzură la adresa Guvernului Dăncilă/ Dancă: Succesul moțiunii de cenzură este unul posibil

By Madalina Balaceanu , in Politic Stirile zilei , at 1 octombrie 2019 Etichete: , , ,

Partidul Național Liberal depune, marți, moțiunea de cenzură la Parlament, spune președintele liberal, Ludovic Orban. Acesta a  anunțat că Opoziția a strâns peste 237 de semnături, inclusiv de la parlamentari ai PSD. Pentru demiterea Guvernului, sunt necesare 233 de voturi.

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă a anunțat, luni, că moţiunea de cenzură va fi depusă cel mai probabil marţi.

„Cred că în aceste zile au fost definitivate condiţiile pentru depunerea moţiunii de cenzură, în sensul stabilirii unui calendar între partenerii din Opoziţie, care susţin moţiunea iniţiată de PNL şi potrivit acestui calendar, cel mai probabil mâine va fi depusă moţiunea de cenzură”, precizează purtătorul de cuvânt al PNL.

Purtătorul de cuvânt al PNL a spus că șansele trecerii moțiunii de cenzură sunt mari.

„Noi întotdeauna am încercat să maximizăm şansele trecerii moţiunii de cenzură. De această dată, avem alături de noi şi alte formaţiuni politice, care anterior nu au susţinut demersul nostru, ceea ce face ca în acest moment succesul moţiunii de cenzură să fie unul destul de previzibil şi posibil, astfel încât să determine şi pe alţi parlamentari să susţină moţiunea noastră de cenzură. Cu alte cuvinte, o susţinere largă din partea mai multor formaţiuni politice este un element care cu siguranţă contează în convingerea parlamentarilor pentru a susţine această moţiune”, explică Ionel Dancă.

PNL, PMP, USR, UDMR, ALDE, o parte a grupului parlamentar al minorităților naționare dar și parlamentarii Pro România, au semnat moțiunea de cenzură. Ba chiar și membri ai PSD au semnat demersul Opoziției.

Viorica Dăncilă: Moțiunea nu va trece

Premierul României, Viorica Dăncilă, susține că moțiunea de cenzură nu va trece nici de această dată. Social-democrata spune că PSD-ul este un partid unit, care trebuie să își ducă guvernarea până la capăt.

„Moțiunea de cenzură cu care ne amenință opoziția nu va trece nici de această dată. Au mai încercat acest lucru, nu de mult, și au eșuat lamentabil. Au mai ratat o dată această tentativă când au venit în Parlament fără o viziune, fără program de guvernare și fără o echipă guvernamentală. Și tot așa vin și acum, fără alternativă și fără cea mai mică idee despre ce vor face a doua zi”, a scris Viorica Dăncilă pe Facebook.

Foto: Inquam photos/ Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW