Thursday, October 24, 2024
Jurnalism corect


Alexandru Cumpănașu, trimis în judecată de DNA pentru furnizare de date false într-un proiect cu fonduri europene


Alexandru Cumpănașu a fost trimis în judecată miercuri, 14 decembrie, de Direcția Națională Anticorupție (DNA) pentru că ar fi furnizat informații false într-un proiect cu fonduri europene derulat de Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), după mai bine de trei ani de când Main News a făcut public CV-ul fostului candidat la prezidențiale, în care se arăta că acesta a urmat cursuri de master la o universitate din Elveția, fără să fi absolvit însă studii de licență. 

Concret, Alexandru Cumpănașu este suspectat de procurorii anticorupție că ar fi mințit că are studii superioare atunci când a aplicat pentru postul de expert IT în cadrul proiectului „Consolidarea cadrului pentru creșterea calității serviciilor publice și sprijinirea dezvoltării la nivel local” (SIPOCA 9), implementat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin Direcția pentru Descentralizarea Administrației Publice, în parteneriat cu SNSPA.

„Ulterior, deși inculpatul ar fi promis de mai multe ori că va aduce documentele respective care să ateste îndeplinirea condițiilor de angajare, nici până la data finalizării proiectului nu a făcut acest lucru. Ca urmare a demersurilor menționate mai sus, inculpatul ar fi obținut pe nedrept suma de 308.630 lei cu titlu de retribuție pentru activitatea depusă în calitate de expert IT în proiectul respectiv”, se arată într-un comunicat de presă al DNA

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București.

Context

În 2019, Main News a făcut public CV-ul lui Alexandru Cumpănașu, în care se arăta că acesta a urmat cursuri de master la o universitate din Elveția, însă în document nu apărea și facultatea pe care ar fi absolvit-o.

În urma acestor dezvăluiri, Cumpănașu a declarat pentru Main News că nu a terminat o facultate  în România, însă, precizează, că Open University din Elveția, unde a studiat ultimii trei ani, este recunoscută chiar și la noi în țară.

Potrivit declarației sale de avere, Alexandru Cumpănașu a primit în anul 2018 un salariu de peste 5.500 de lei pe lună de la SNSPA și alți 4900 lei pe lună de la Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCIDI), deși nu are studii superioare.

După informațiile apărute în spațiul public conform cărora Cumpănașu nu are studii superioare finalizate, SNSPA a decis să verifice încă o dată legalitatea angajării lui Alexandru Cumpănașu în cadrul unui proiect SIPOCA, pentru a clarifica studiile absolvite de acesta. Instituția a precizat că bărbatul, la angajare, a semnat un document potrivit căruia se încadrează la studii superioare.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW