Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Preşedintele Austriei: Regret profund decizia Guvernului de a bloca aderarea la Schengen a României şi Bulgariei

By news.ro , in Politic Stirile zilei , at 9 decembrie 2022 Etichete: ,

Preşedintele Austriei, Alexander Van der Bellen, şi-a exprimat vineri regretul pentru decizia guvernului de la Viena de a bloca aderarea României şi Bulgariei la Schengen, exprimându-şi temerea că economia ţării sale va fi afectată de „contramăsuri” româneşti.

„Regret profund decizia guvernului federal austriac de a bloca aderarea la Schengen a României şi Bulgariei. Este adevărat că Austria se află într-o situaţie dificilă din cauza numărului foarte mare de solicitanţi de azil. Dar blocarea în Schengen nu contribuie cu nimic la o găsirea unei soluţii. Dimpotrivă, acum sancţiunile pentru economia austriacă sunt ameninţate de contramăsurile româneşti. Putem depăşi provocările din domeniul zborurilor şi al migraţiei doar împreună cu partenerii noştri din UE. Sper că o soluţie prin dialog va fi posibilă în curând”, a transmis preşedintele Alexander Van der Bellen într-o serie de trei mesaje postate vineri pe Twitter.

Preşedintele Austriei face parte din altă familie politică decât cancelarul conservator Karl Nehammer. Alexander Van der Bellen provine din rândul Verzilor, care sunt parteneri minoritari la guvernare şi care nu au fost de acord cu decizia cancelarului şi al ministrului său de interne, Gerhard Karner, de a bloca aderarea României la Schengen.

Încăpăţânarea Austriei de a bloca aderarea României la Schengen, în ciuda faptului că toate celelalte state UE au sprijinit extinderea spaţiului de liberă circulaţie şi la România, a fost interpretată de analiştii politici ca având o motivaţie electorală. Partidul OeVP al cancelarului Nehammer se confruntă în ianuarie cu alegeri dificile în Austria Inferioară, unde sondajele plasează partidul pe al treilea loc, pierzând teren în favoarea extremei dreapta, care are un discurs anti-imigraţie.

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW