Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Noi detalii privind negocierile de aderare la Schengen: Scenariul decuplării de Bulgaria prinde contur – SURSE

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 24 noiembrie 2022 Etichete: , , ,

Negocierile privind aderarea României la Spațiul Schengen continuă, rezultatul acestora fiind în continuare greu de anticipat. Potrivit informațiilor obținute de Main News, în acest moment se ia în calcul ca România să fie decuplată de Bulgaria în acest proces. Chestiunea a mai fost vehiculată de jurnaliștii de la Sofia în urmă cu câteva zile, însă în acel moment părea puțin probabilă pentru că acest lucru înseamnă necesitatea consolidării graniței cu vecinii de la sud de Dunăre.  

Comisarii europeni au aprobat săptămâna trecută raportul care arată că România, Bulgaria și Croația îndeplinesc toate criteriile tehnice pentru aderarea la Spațiul Schengen și prin care cere Consiliului Uniunii Europene să ia „fără întârziere” o decizie în acest sens. Cu toate acestea, dacă în privința aderării Croației decizia politică pare să fie luată, România și Bulgaria ar putea rămâne din nou pe din afară. Guvernul din Austria și-a exprimat recent opoziția în vreme ce executivul olandez rămâne dubitativ.

Amânarea, luată în calcul

Teoretic o decizie în privința extinderii Spațiului Schengen ar putea fi luată la următorul Consiliu Justiție Afaceri Interne, care va avea loc în perioada 8-9 decembrie. Cu toate acestea, dacă nu există un consens ca România să fie primită, executivul de la București va cere președinției cehe să nu includă proiectul pe ordinea de zi, o ipoteză vehiculată miercuri de președintele Klaus Iohannis.

Potrivit informațiilor obținute de Main News, în acest caz, România ar putea încerca luarea unei decizii în cadrul reuniunii Consiliului European, care va avea loc în perioada 15-16 decembrie.

Sursa foto: Uniunea Europeană

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW