Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Cătălin Predoiu: Responsabilitatea pentru eficiența sistemului judiciar este în întregime pe umerii acestuia

By Matthew Garvey , in Justitie Stirile zilei , at 23 noiembrie 2022 Etichete: , , , ,

Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a declarat miercuri, 23 noiembrie, în cadrul unei conferințe de presă organizată pe tema raportului referitor la Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV), că, din acest moment, responsabilitatea pentru eficiența sistemului judiciar „este în întregime pe umerii acestuia”. Predoiu a mai vorbit despre proiectele de modificare a Codurilor penal și de procedură penală, despre care a spus că urmează să intre în dezbaterea parlamentară.

Ministrul Justiției a menționat că anunțul Comisiei Europene, care a propus finalizarea monitorizării prin intermediul MCV, va produce două efecte:

Aderarea României la Uniunea Europeană este desăvârșită din perspectiva sistemului judiciar, ce poate fi considerat acum și formal la standardele europene. Puterea judecătorească are independență și libertate față de orice factor politic, principiul separării puterilor fiind respectat”, a precizat Cătălin Predoiu.

Astfel, susține Predoiu, „responsabilitatea pentru eficiența sistemului judiciar este în întregime pe umerii acestuia”.

Nu întâmplător raportul subliniază importanța CSM în asumarea acestei responsabilități, lansarea de reforme, exercitarea unui leadership transparent și eficient al sistemului judiciar”, a adăugat ministrul.

Ministrul Justiției a mai precizat că raportul MCV „nu este un act de încheiere a proceselor de modernizare a sistemului judiciar”, ci reprezintă „o etapă notabilă în continuarea reformelor”.

Totodată, Predoiu a dat asigurări că Ministerul pe care îl conduce va continua să sprijine parchetele din România, inclusiv DNA și DIICOT și că va continua să coopereze cu Comisia Europeană în cadrul mecanismului privind statul de drept și Planul Național de Redresare și Reziliență.

În ceea ce privește proiectele de modificare a Codurilor penal și de procedură penală, ministrul a menționat că „sunt gata să fie înaintate în Parlament”.

Vorbim de două proiecte de legi care introduc în Codul penal și Codul de procedură penală prescripțiile deciziilor Curții Constituționale. Aceste proiecte au fost elaborate, au fost discutate cu Comisia Europeană, proiectele au fost transmise Consiliului Superior al Magistraturii, care a emis un punct de vedere favorabil asupra lor”, a precizat Cătălin Predoiu.

Comisia Europeană a anunțat marți seară că România a înregistrat suficiente progrese în ceea ce privește reforma sistemului judiciar și combaterea corupției și a propus finalizarea monitorizării prin intermediul Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV). Detalii, aici.

CITEȘTE ȘI: Aspectele negative scoase în evidență în Raportul MCV – „Provocări operaționale” în combaterea corupției, stabilitatea legilor sau revizuirea Codurilor penale

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW