Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Proiect PSD: Interzicerea suspendării pedepsei pentru ucidere din culpă în cazul șoferilor care au condus băuți, drogați sau fără permis

By Madalina Balaceanu , in Politic Stirile zilei , at 26 septembrie 2019 Etichete: ,

Senatorul PSD, Robert Cazanciuc, a înregistrat, joi, la Senat, o propunere legislativă pentru completarea Codului Penal, astfel încât, să fie interzisă suspendarea executării pedepsei pentru ucidere din culpă în condițiile în care fapta s-a comis în urma conducerii unui vehicul sub influența alcoolului, a altor substanțe psihoactive ori fără permis.

Potrivit unui comunicat de presă, social democratul a înregistrat proiectul legislativ joi, de Ziua europeană fără decedaţi în accidente rutiere.

„Sunt convins că vom contribui la conştientizarea tuturor categoriilor de participanţi la traficul rutier cu privire la riscurile şi consecinţele la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie. Este o măsură care ne va proteja pe noi toţi, dar mai ales pe cei care ar putea să îi împiedice pe cei care ar intenţiona să se urce la volan băuţi, drogaţi sau fără permis”, a menţionat Robert Cazanciuc.

În expunerea de motive a proiectului legislativ, Robert Cazanciuc susține:

„ Codul Penal reglementează incriminarea faptelor ce constituie infracţiuni, în scopul protecţiei societăţii, prin prevenirea infracţiunilor şi tragerea la răspundere penală a celor care nu se conformează. În ceea ce priveşte infracţiunea de ucidere din culpă reglementată de articolul 192, cea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere reglementată de art. 335, respectiv conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe reglementată de art. 336, arăt următoarele: În cazul unui concurs de infracţiuni realizat prin săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă (art. 192 alin 2) şi cea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere (art. 335 alin. – în condiţiile alin. 1-3) ori conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe reglementată (art. 336 – în condiţiile alin. 1-3), legea permite posibilitatea ca persoanei vinovate să i se aplice renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere„.

În 2017 în România au fost înregistrate 1.951 de accidente rutiere

România se află pe primul loc în Uniunea Europeană (UE) în două statistici ale Eurostat: numărul bicicliștilor și al pietonilor care au decedat în urma accidentelor rutiere, raportat la totalul populației.

Cifrele oficiale arată că rata de decese în rândul pietonilor în cazul accidentelor rutiere este cea mai mare în România ( 37 decese la un milion de locuitori).

În anul 2017, în România, au fost înregistrate 1.951 decese în accidentele rutiere dintre care 821 au fost pasagerii din autoturisme, 733 pietoni și 191 bicicliști.

Comentarii


  • Wow, fantastic blog layout! How long have you
    ever been running a blog for? you made running a blog glance easy.

    The overall look of your site is excellent, as smartly as the content!

    You can see similar here sklep internetowy

  • … [Trackback]

    […] Read More Information here to that Topic: mainnews.ro/proiect-psd-interzicerea-suspendarii-pedepsei-pentru-ucidere-din-culpa-in-cazul-soferilor-care-au-condus-bauti-drogati-sau-fara-permis/ […]

  • … [Trackback]

    […] Information to that Topic: mainnews.ro/proiect-psd-interzicerea-suspendarii-pedepsei-pentru-ucidere-din-culpa-in-cazul-soferilor-care-au-condus-bauti-drogati-sau-fara-permis/ […]

  • … [Trackback]

    […] Here you can find 31036 additional Info on that Topic: mainnews.ro/proiect-psd-interzicerea-suspendarii-pedepsei-pentru-ucidere-din-culpa-in-cazul-soferilor-care-au-condus-bauti-drogati-sau-fara-permis/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW