Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Compania Rompetrol, amendată cu 100.000 lei de Garda de Mediu

By news.ro , in Stirile zilei , at 17 noiembrie 2022

Rompetrol Rafinare a fost amendată de Garda de Mediu Constanţa cu 100.000 de lei pentru că nu a luat măsuri pentru a preveni poluarea aerului, fiind înregistrate depăşiri la indicatorul NOx în ultimele trei luni.

Garda de Mediu Constanţa a transmis, joi, printr-un comunicat de presă, că a fost făcut un control la Rompetrol Rafinare.

“Urmare a controlului planificat derulat în această perioadă la societatea Rompetrol Rafinare SA, s-a constatat că operatorul nu a respectat obligaţia legală de a lua toate măsurile necesare în ceea ce priveşte exploatarea instalaţiilor, pentru prevenirea poluării aerului. În fapt, analizorul online care monitorizează în regim continuu indicatorii la sursele de emisie, amplasat la instalaţia de cracare catalitică, a înregistrat depăşiri la indicatorul NOx în ultimile trei luni, faţă de valoarea limită de emisie prevazută prin autorizaţia integrată de mediu”, a precizat Garda de Mediu Constanţa.

Sursa citată a menţionat că din cauza acestor nereguli Rompetrol Rafinare a fost amendată cu 100.000 de lei, fiind impuse şi măsuri de remediere a deficienţelor.

Sursa foto: Inquam Photos / Bogdan Chesaru

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW