Stirile zilei

Noi programe de înzestrare pentru Armata României, aprobate de Guvern

Guvernul a aprobat, în ședința de miercuri, 16 noiembrie, achiziţia a 13 sisteme integrate de comunicaţii şi informatică pentru batalion şi a patru puncte de comandă tip brigadă pentru înzestrarea Armatei României, a anunțat Ministerul Apărării Naţionale (MApN) printr-un comunicat de presă. 

Astfel, Executivul a aprobat o hotărâre prin care se aprobă circumstanţele şi procedura specifică de atribuire a contractului de achiziţie a produselor aferente fazei I din cadrul etapei I a programului de înzestrare „Sistem integrat de comunicaţii şi informatică pentru Batalion” (SICIB), respectiv etapei I a programului de înzestrare ”Punct comandă – tip brigadă” (PC Bg).

„Documentul semnat astăzi se referă la achiziţia, prin contract multianual de furnizare, a 13 SICIB, în trei configuraţii, şi patru PC Bg, în două configuraţii, precum şi a suportului logistic iniţial aferent, care vor intra în dotarea Statului Major al Forţelor Terestre şi vor fi interoperabile cu sistemele similare din armatele ţărilor membre ale NATO. Costurile estimate de achiziţie, conform documentelor de fundamentare aprobate la nivelul Ministerului Apărării Naţionale, sunt de 847.606.555 lei, fără TVA, şi vor fi asigurate pe perioada de derulare a contractului multianual în limita creditelor de angajament şi a creditelor bugetare anuale pentru Ministerul Apărării Naţionale”, se arată în comunicatul de presă citat.

MApN mai adaugă că hotărârea adoptată de Guvern stabileşte ca interes esenţial de securitate pentru statul român în derularea celor două programe de achiziţii constituirea, consolidarea, şi realizarea pe teritoriul naţional de capacităţi de fabricaţie, integrare, testare şi mentenanţă în domeniul militar a echipamentelor care fac obiectul înzestrării, pentru asigurarea securităţii aprovizionării, pe timp de pace, dar mai ales pe timp de criză şi război, în vederea fabricării în ţară a unor echipamente şi suitei de aplicaţii software de comandă control, a integrării finale şi testării echipamentelor aferente SICIB şi PC Bg, precum şi a realizării mentenanţei de nivel complex pe durata ciclului de viaţă.

CITEȘTE ȘI: Tancurile franceze Leclerc au ajuns în România

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Articole Recomandate

Back to top button