Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Tanczos Barna, despre activitatea fostului ministru Costel Alexe, trimis în judecată de DNA: Trecutul trebuie lăsat în pace

By Matthew Garvey , in Politic Stirile zilei , at 10 noiembrie 2022 Etichete: , ,

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a fost prezent, joi, 10 noiembrie, la o conferință de presă susținută în Iași, la care a participat și fostul ministru al Mediului și actual președinte de Consiliu Județean, liberalul Costel Alexe, trimis în judecată de Direcția Națională Anticorupție în două dosare.

Tanczos Barna a fost întrebat de jurnaliști dacă a analizat activitatea fostului ministru, în momentul în care a preluat conducerea Ministerului Mediului. În acel moment, Costel Alexe a început să râdă.

Eu am lucrat în foarte multe instituţii în ultimii 15 ani. În 2005 am primit prima însărcinare publică la nivel guvernamental şi niciodată în nici o instituţie nu m-am uitat înapoi. M-am uitat doar înainte şi spre viitor. Nu am făcut o analiză retrospectivă şi critică a activităţii miniştrilor, secretarilor de stat şi a şefilor de agenţii care au fost în funcţiile respective înaintea mea”, a declarat Tanczos Barna.

Ministrul a mai menționat că a venit cu „scopuri clare” la Ministerul Mediului, invocând programul de guvernare.

Trecutul trebuie lăsat în pace. Fiecare îşi analizează propria performanţă şi este absolut normal ca toţi la un moment dat când părăsim o funcţie publică să facem această analiză cel puţin la nivel personal, dar mai departe nu este și nu a fost niciodată o prioritate pentru mine să fac analiza activităţii altor persoane care au fost în funcţia respectivă”, a adăugat ministrul.

În vara anului 2022, Costel Alexe a fost trimis în judecată de DNA în două dosare, unul în care este acuzat de luare de mită în timpul petrecut la conducerea Ministerului Mediului și altul în care este acuzat de abuz în serviciu, în calitate de președinte al Consiliul Județean Iași.

Informațiile publicate de Main News pe marginea celor două dosare în care Costel Alexe a fost trimis în judecată:

Citește și: Costel Alexe, trimis în judecată de DNA, în dosarul angajărilor la școala populară;

Citește și: Noi detalii din dosarul lui Costel Alexe / Cum cerea mită fostul ministru al mediului chiar în sediul instituției

Sursă foto: Facebook/ Tánczos Barna

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW