Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Marcel Boloș: Este coadă la fondurile europene ca la moaște

By news.ro , in Politic Stirile zilei , at 3 noiembrie 2022 Etichete: , ,

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, afirmă că se aşteaptă la un număr mare de solicitări din partea întreprinderilor mici şi mijlocii, dar şi din partea marilor companii care vor putea accesa granturi în valoare totală de 500 de milioane de euro pentru proiecte de digitalizare.

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a afirmat că există ”un orizont de aşteptare foarte mare” în ceea ce priveşte programele pe fonduri europene privind digitalizarea, iar ghidul scos în consultare publică a primit multe observaţii, în aceste condiţii consultarea publică pe tema acestuia fiind prelungită până la 18 noiembrie.

”Să ştiţi că am spus că banii europeni sunt ca sfintele moaşte. Aşa şi este; când deschidem apelul de proiecte este coadă la ele, ca şi la sfintele moaşte, pentru că este acea componentă de grant care face atractiv orice apel de proiecte pe care l-am desfăşura”, a afirmat Marcel Boloş, joi după-amiază, la evenimentul ”România digitală, România liberală”.

Ministrul a precizat că autorităţile se pregătesc pentru a face faţă inclusiv unei suprasolicitări a platformelor atunci când vor fi deschise apelurile de proiecte care vizează digitalizarea. Boloş e de părere că programele guvernamentale pentru digitalizare ”pot face minuni”.

”Acest instrument de finanţare pe care îl pregătim acum este atât de aşteptat, că noi, la rândul nostru, când deschidem apelul de proiecte ne aşteptăm – Doamne fereşte! – să avem atât de solicitate echipamentele informatice, să ne pregătim să facem faţă şi la o eventuală suprasolicitare a platformei pe care se depun aplicaţiile”, a adăugat ministrul.

El a explicat că au fost create pentru IMM-uri două tipuri de granturi. Este vorba despre un buget de 350 de milioane de euro pentru aşa-numitele granturi mici, între 30.000 şi 100.000 de euro, care vizează dotarea cu calculatoare, imprimante, softuri, precum şi robotizare şi automatizare pentru fluxuri tehnologice. Al doilea tip de granturi îl reprezintă granturile mari, între unu şi trei milioane de euro, pentru care a fost alocat un buget de 150 de milioane de euro şi care ţintesc zona de robotizare şi automatizare a IMM-urilor.

Conform ministrului, inclusiv industria agro-alimentară poate accesa fonduri pentru robotizare, el dând exemplul roboţilor folosiţi pentru furajare, muls sau curăţenie.

”Întreprinderile mari, care sunt cu sufletul la gură şi tot timpul ne asfixiază: dar pentru noi ce faceţi? vor avea posibilitatea în acest apel de proiecte (…) să fie beneficiari eligibili. Profit de ocazie să anunţ că ne-am gândit şi la ei şi încă mai avem surprize pentru domeniul acesta al întreprinderilor mari”, a arătat el.

Boloş a subliniat că Guvernul a gândit măsuri adresate mediului de afaceri în cuantum de 1,5 miliarde de euro în acest an, fonduri europene.

Sursa foto: Guvernul României

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW