Peste 100 de cazuri de bullying și violență la școală au fost raportate la numărul unic de urgențe 119
De Ziua Internațională împotriva violenței și bullyingului în școală, marcată în prima joi a lunii noiembrie, ministrul Familiei, Gabriela Firea, a transmis că peste 100 de cazuri de astfel de agresiuni au fost raportate la numărul unic de urgențe 119, dedicat copiilor abuzați și neglijați, la 10 luni de la lansare.
„Un elev din Galați a venit cu briceagul la școala și a înjunghiat un coleg. Un alt elev din Ilfov a ajuns cu un spray lacrimogen până în clasă. Sunt cazuri șocante care s-au petrecut chiar ieri. Dar, știm cu toții, nu sunt deloc singurele și nici nu pot fi considerate ca fiind doar niște întâmplări”, a scris Gabriela Firea pe Facebook.
Totodată, Firea a anunțat că Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse a devenit partner al Asociației Părinților Isteți și Itsy Bitsy în funcționarea aplicației „Educație fără bullying” care poate fi utilizată pentru semnalarea unor astfel de cazuri.
„Copiii, dar și adulții din jurul lor – părinți, profesori, personal didactic – pot semnala, anonim, orice situație dificilă sau acțiune de intimidare care îi vizează sau la care asistă. Prin această aplicație, se poate apela direct numărul unic 119, dacă situația o impune, și este încă un beneficiu pentru protecția copiilor”, a mai precizat ministrul de resort.
Luni, 31 octombrie, ministrul Familiei a declarat că peste 90.000 de persoane au apelat la numărul unic 119, dedicat copiilor abuzați sau neglijați. Aproape 70% dintre acestea erau membri ai familiei, vecini, sau persoane care cunoșteau situația îndeaproape, cu privire la copiii respectivi.
Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea
Comentarii