Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Sebastian Ghiță și alți 2 apropiați, trimiși în judecată de DNA / Care sunt acuzațiile procurorilor

By Matthew Garvey , in Justitie Stirile zilei , at 19 octombrie 2022 Etichete: ,

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au anunțat miercuri, 19 octombrie, că l-au trimis în judecată pe fostul deputat Sebastian Ghiță și alte 2 persoane apropiate de acesta, într-un dosar în care este acuzat de cinci infracțiuni de trafic de influență și instigare la fals în înscrisuri private.

Cei doi apropiați vizați de procurorii anticorupție sunt un fost manager și un fost director general al unei firme controlate de Ghiță.

Dosarul trimis în judecată de DNA, început în anul 2017, va fi judecat la Tribunalul Prahova.

Potrivit informațiilor din spațiul public, Sebastian Ghiță a obținut azil politic în Serbia și se află în țara vecină încă din anul 2016, unde a fugit pentru a scăpa de anchetatori. Fostul deputat este implicat în mai multe dosare de corupție.

Ghiță ar fi cerut „taxe” pentru câștigarea unor contracte din IT

Concret, procurorii arată că, în perioada 2006-2015, instituțiile și autoritățile publice au contractat programe informatice de la mai multe societăți comerciale controlate de Sebastian Ghiță.

În această perioadă, segmentul proiectelor de infrastructură IT din România ar fi fost afectat, într-un mod determinant, de influența și controlul deținut de acesta, în acord cu factorul politic, asupra modului de încredințare și chiar de generare a marilor proiecte de IT, de către autoritățile publice”, se arată în comunicatul DNA.

Anchetatorii susțin că orice licitație privind achiziția de servicii în domeniul IT era câștigată, de obicei, de firme care ar fi plătit o „taxă” către fostul deputat.

Acest preț ar fi fost achitat prin intermediul societăților controlate de inculpat, pe bază de operațiuni fictive înregistrate între societățile interesate în procedura achiziției și societățile controlate de inculpat”, potrivit sursei citate.

Astfel, DNA arată că, între 2010 și 2014, Sebastian Ghiță le-ar fi cerut reprezentanților unei societăți din domeniul IT 30 de milioane de lei pentru a facilita obținerea unor contracte de achiziții publice.

Proveniența banilor reprezentând „prețul” intervenției ar fi fost disimulată, la indicațiile inculpatului Ghiță Sebastian Aurelian, în operațiuni comerciale fictive între societatea care a primit contractele publice și două firme controlate de inculpatul menționat, prin intermediul celorlalți doi și al unor societăți offshore”, se mai arat în comunicatul procurorilor anticorupție.

Proiectele vizate sunt implementarea versiunii centralizate a sistemului informativ unic integrat, prescripția electronică, cardul național de sănătate, dosarul electronic de sănătate, sistemul informatic pentru gestionarea concediilor medicale, sisteme pentru gestiunea rețelelor de medicamente necompensate, registrul național al nomenclaturilor stradale, sistemul informatic pentru managementul integrat al serviciilor pentru cetățeni, dezvoltarea sistemului de administrare a documentelor și proceselor de muncă în administrația publică, gestionarea resurselor pentru îmbunătățirea calității serviciilor aferente persoanelor aflate în căutare de muncă, servicii de elaborare a planului de management integrat Delta Dunării și implementarea de sisteme informatice la unele consilii județene.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW