JustitieStirile zilei

Laura Codruța Kovesi, întâlniri cu reprezentanții Justiției din România / Ce subiecte au fost abordate

Procurorul-șef european, Laura Codruța Kovesi, s-a întâlnit marți, 18 octombrie, cu ministrul Justiției și reprezentanți ai Parchetului General, inclusiv procurorul general Gabriela Scutea. 

Ministrul Justiției i-a transmis procurorului-șef al Parchetului European (EPPO) că va fi lansată o nouă procedură de recrutare pentru 9 procurori europeni delegați.

„Oficialul european a mulţumit pentru măsurile deja luate în vederea susţinerii EPPO în România şi, în special, pentru asigurarea unui sediu adecvat(…)Procurorul-şef european a apreciat menţinerea statu quo-ului legislativ care reglementează poliţia judiciară pusă la dispoziţia EPPO”, se arată într-un comunicat al Ministerului Justiției.

Cei doi oficiali au mai abordat posibilitatea de a modifica Regulamentul de înființare a EPPO, stadiul proiectului de lege privind avertizorii de integritate și „modificarea normelor naționale care transpun complet Directiva 1371/2017 privind protecția intereselor financiare ale UE”.

„Am susţinut şi vom susţine în continuare Parchetul European şi vom face toate demersurile necesare bunei funcţionări a acestuia la nivel naţional. În acelaşi timp, vom susţine toate iniţiativele Comisiei Europene şi ale Consiliului UE, prin care se urmăreşte consolidarea acestei instituţii şi extinderea competenţelor, inclusiv în ceea ce priveşte nerespectarea sancţiunilor UE”, a declarat Cătălin Predoiu, citat în comunicatul Ministerului Justiției.

În cadrul întâlnirii dintre Laura Codruța Kovesi și Gabriela Scutea, procurorul-șef european a promis că va împărtăși cu procurorii români bunele practici dezvoltate de EPPO în ceea ce privește cooperarea cu statele europene.

„Procurorul Șef European a subliniat că la nivelul EPPO pot fi organizate vizite de studiu și de formare profesională, inclusiv pentru procurorii români, în special în materia investigațiilor financiare. De asemenea, EPPO poate desemna experți pentru traininguri organizate de Ministerul Public”, se arată într-un comunicat al Parchetului General.

Din partea Parchetului European au participat Cătălin Borcoman, Procuror European, Milan Jaroň, director al Biroului de strategie și coordonare, Titus Poenaru, consilier pentru relații inter-instituționale, și Tine Hollevoet, director de comunicare.

La întâlnire au mai participat și reprezentanți ai Ministerului Public, printre care se numără Maria Magdalena Militaru, procurorul general adjunct și Adina Denisa Cristodor, procurorul șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului General.

Cu o zi în urmă, Parlamentul a adoptat pachetul de legi ale Justiției, pe care USR a anunțat că îl va ataca la Curtea Constituțională a României.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Articole Recomandate

Back to top button