Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Concluziile reuniunii miniștrilor de Externe din UE. Statele membre vor antrena soldați ucraineni / Ce a transmis Bogdan Aurescu

By Matthew Garvey , in Război în Ucraina Stirile zilei , at 17 octombrie 2022 Etichete: , , , ,

Miniștrii de Externe din Uniunea Europeană, reuniți în Luxemburg la Consiliul Afaceri Externe (CAE), au aprobat luni, 17 octombrie, misiunea prin care statele UE vor antrena soldați ucraineni și au decis să acorde noi ajutoare financiare țării afectată de invazia rusă.

Misiunea de asistență militară în sprijinul Ucrainei (EUMAM) va „contribui la consolidarea capabilității militare a forțelor armate ale Ucrainei de a desfășura în mod eficace operații militare, pentru a-i permite Ucrainei să își apere integritatea teritorială în cadrul frontierelor sale recunoscute la nivel internațional, să își exercite în mod efectiv suveranitatea și să protejeze civilii”, potrivit unui comunicat al Consiliului.

Concret, EUMAM va oferi instruire individuală, colectivă și specializată forțelor armate ucrainene, inclusiv forțelor de apărare teritorială.

Misiunea își va desfășura activitatea pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene pentru următorii doi ani, iar costurile comune aferente EUMAM vor fi de peste 100 de milioane de euro.

Potrivit informațiilor din spațiul public, 15.000 de soldați ucraineni vor participa la misiunea UE.

Miniștrii de Externe ai Uniunii Europene au adoptat și cea de-a șasea tranșă de ajutor financiar alocat Ucrainei, de 500 de milioane de euro, prin cadrul Instrumentului european pentru pace.

În acest context, măsurile de asistență constau în 490 de milioane EUR pentru echipamente militare concepute pentru a aplica o forță letală în scopuri defensive, precum și în 10 milioane EUR destinate să acopere furnizarea de echipamente și materiale, cum ar fi echipamente individuale de protecție, truse de prim ajutor și combustibil. În plus, ambele măsuri de asistență vor permite, de asemenea, furnizarea de servicii de întreținere și de reparare a echipamentelor militare deja donate Ucrainei de către statele membre ale UE în cadrul IEP”, se arată într-un comunicat al Consiliului.

Ce a transmis ministrul de Externe

La reuniunea CAE a fost prezent și ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, care a condamnat noile atacuri lansate de Federația Rusă asupra orașelor ucrainene, inclusiv cel din cursul zilei de luni.

MAE arată că România a susținut consolidarea sprijinului militar al UE și lansarea EUMAM.

Oficialul român s-a referit și la consecințele regionale ale escaladării conflictului de către Rusia și a atras atenția asupra situației Republicii Moldova, al cărei spațiu aerian a fost încălcat de trei rachete rusești în cadrul recentului atac al Rusiei asupra Ucrainei(…)

Totodată a menționat importanța ca Uniunea Europeană să susțină Republica Moldova, care este unul dintre statele cele mai afectate de conflictul din Ucraina și de efectele acestui conflict, mai ales pentru a face față crizei energetice. În acest context, a menționat faptul că România a început deja livrarea de energie electrică Republicii Moldova”, se arată într-un comunicat al MAE.

Totodată, Bogdan Aurescu a cerut, alături de ceilalți miniștri de Externe europeni, crearea unui tribunal special care să investigheze crimele de război comise în Ucraina.

Foto: Pixabay

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW