Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Fost șef al Agenţiei pentru Protecţia Mediului, acuzat de conflict de interese. Alte 7 persoane, vizate


Fostul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, Viorel Toma, este acuzat de Agenţia Naţională de Integritate (ANI) de conflict de interese administrativ. Totodată, în cazul său a fost sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie.

„În calitate de președinte al Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, Viorel Toma a semnat mai multe documente aferente procesului de vacantare a postului de auditor la Serviciul Audit Public Intern din cadrul Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, post pe care a fost transferat în aceeași zi, încălcând astfel prevederileart. 72, alin. (1) Legea nr. 161/2003.

Totodată, Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la posibila săvârșire de către Viroel Toma a infracţiunii de folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de art. 301 din Codul Penal, întrucât a semnat o serie de documente ce au creat un folos material pentru acesta, prin faptul că a efectuat demersurile necesare în vederea ocupării funcției de auditor în cadrul Agenției Naționale pentru Protecția Mediului după data încetării funcției de demnitate publică, precum și beneficierii de drepturile salariale aferente acestei funcții”, a transmis ANI printr-un comunicat de presă.

Mai mulți funcționari publici, acuzați de incompatibilitate și conflict de interese

ANI îl acuză pe fostul Manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca, Petru Șușca, de incompatibilitate, întrucât a exercitat simultan cu funcția de manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca și funcția de președinte al unei asociații.

De asemenea, în cazul arhitectului șef din cadrul Primăriei Municipiului Tulcea, Filip Raicu, a fost sesizat Parchetul întrucât a semnat și aprobat o serie de documente între Primăria Tulcea și societatea comercială în cadrul căreia soția sa era asociat, avize care au produs un folos material pentru aceasta. Există suspiciuni de conflict de interese.

Și șefa secției Ambulatoriului integrat stomatologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu-Mureș, Mariana Păcurar, se află în stare de incompatibilitate fiind și administratoarea unei societăți comerciale. În cazul ei a fost sesizat Parchetul, întrucât nu a menționat în declarațiile de avere și de interese această funcție.

Foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW