Thursday, October 24, 2024
Jurnalism corect


Ministrul Dîncu, întâlnire cu omologul sud-coreean. Posibilă cooperare în domeniul Apărării

By Diochetanu Andreea , in Război în Ucraina Stirile zilei , at 23 septembrie 2022 Etichete: ,

Ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu, a avut vineri, 23 septembrie, o întrevedere cu omologul sud-coreean, Lee Jong-Sup. Discuțiile s-au axat pe dezvoltarea relațiilor de cooperare militară între România și Republica Coreea, potrivit unui comunicat de presă al MApN.

„(…) Cei doi miniștri ai apărării au semnat o Scrisoare de Intenție, document prin care au fost stabilite reperele încheierii unui Acord cadru de cooperare în domeniul apărării.

De asemenea, agenda discuțiilor celor doi oficiali a inclus situația de securitate internațională, cu accent pe provocările de securitate din regiunea Mării Negre, respectiv Asia-Pacific. Au fost abordate stadiul și perspectivele consolidării cooperării în cadrul organizațiilor internaționale, cadru asigurat de statutul Republicii Coreea de partener global al Alianței Nord-Atlantice”, potrivit sursei citate.

Totodată, cei doi au agreat intensificarea cooperării în domeniul educației militare, apărării cibernetice și a instruirii în comun.

„În plus, a fost analizată posibilitatea cooperării aprofundate în vederea dezvoltării de noi tehnologii, inclusiv transferul de know-how, avându-se în vedere inclusiv posibilitatea producției de echipamente militare în România.

La finalul discuțiilor, cei doi oficiali au convenit asupra continuării dialogului, în vederea extinderii cadrului normativ existent, care să asigure premisele consolidării cooperării bilaterale în domeniul apărării”, conchide comunicatul.

Întrevederi și cu alți oficiali

În același timp, oficialul român a avut astăzi întrevederi și cu ministrul Administraţiei Programului de Achiziţii pentru Apărare, Eom Dong-hwan, și cu președintele Comisiei pentru Apărare Națională, Lee Hunseung.

„Pe timpul discuțiilor purtate cu cei doi înalți demnitari sud-coreeni, s-a evidențiat interesul reciproc pentru dezvoltarea cooperării în domeniul industriei de apărare între România și Republica Coreea, având ca elemente de reper atât potențialul existent în domeniu, cât și importanța transferului de tehnologie și al securității aprovizionării, ca elemente definitorii pentru domeniul apărării în actualul context strategic. În context, ministrul român al apărării naționale a invitat companiile coreene din industria de apărare să participe la competițiile pentru viitoarele programe de înzestrare ale Armatei României, având în vedere utilizarea standardelor NATO de către industria de apărare sud-coreeană și experiența în derularea unor programe de înzestrare similare cu alte state NATO.

În cadrul discuțiilor, a fost evidențiată oportunitatea oferită de aprofundarea cooperării în domeniul tehnologiilor de vârf, inclusiv a celor emergente și disruptive. Cooperarea industrială a fost evidențiată drept un aspect cheie al dezvoltării încrederii reciproce, avand în vedere oportunitățile oferite de o piață a echipamentelor militare în continuă evoluție, în contextul unor provocări de securitate fără precedent la adresa statelor europene democratice”.

Dîncu efectuează o vizită oficială în Republica Coreea, în perioada 23-25 septembrie.

Foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW