Heineken anunță că va închide fabrica din Constanţa în 2023
Heineken România a anunțat luni, 19 septembrie, că va înceta producția de bere la fabrica din Constanța până în luna septembrie 2023, se arată într-un comunicat de presă al companiei, citat de Agerpres.
Explicația Heineken este că fabrica din Constanța a funcționat „mult sub capacitate de câțiva ani”.
„Suntem mândri de tradiţia noastră în fabricarea berii, din Constanţa, însă fabrica a funcţionat mult sub capacitate de câţiva ani. Este necesar să avem cea mai eficientă amprentă de producţie pentru a asigura creşterea şi investiţii suplimentare, pe termen lung”, au transmis reprezentanții Heineken, conform sursei citate anterior.
Heineken va transfera capacităţile de producţie şi ambalare ale fabricii din Constanţa către celelalte fabrici, din Craiova, Miercurea Ciuc şi Ungheni.
„Vom continua, de asemenea, să investim semnificativ în cele trei fabrici rămase, pentru a ne susţine ambiţia de creştere şi dezvoltare durabilă, păstrând o prezenţă puternică pe piaţa românească şi în comunităţile în care activăm. Cunoaştem impactul pe care această decizie îl are asupra colegilor noştri din Constanţa, ale căror muncă şi dăruire le respectăm şi le apreciem profund. În acest moment, ne concentrăm să îi sprijinim pe colegii noştri în mod corespunzător pe durata acestei tranziţii”, se mai arată în comunicat.
Potrivit sursei citate, Heineken are un portofoliu de peste 300 de mărci de bere şi cidru internaţionale, regionale şi locale. La nivel mondial, compania este prezentă în peste 70 de ţări şi are 80.000 de angajaţi.
Compania are patru fabrici în România şi peste 1.100 de angajaţi.
Sursa foto: Facebook / Heineken
Comentarii