Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Gabriel Liiceanu, critici dure asupra regimului Iohannis: „România Educată”, o cacealma sinistră / Stă alături cu un prim-ministru hoț

By Vîrban Robert , in Politic Stirile zilei , at 17 septembrie 2022 Etichete: , ,

Filosoful Gabriel Liiceanu, proprietarul editurii Humanitas, a lansat vineri, 16 septembrie, o serie de critici extrem de dure îndreptate împotriva președintelui Klaus Iohannis și acoliților acestuia, respectiv prim-ministrul Nicolae Ciucă și ministru educației, Sorin Câmpeanu. 

În opinia fostului discipol al lui Constantin Noica, programul „România Educată”, lansat de șeful statului, nu a adus niciun beneficiu învățământului românesc.

„Programul ‘România Educată’, această cacealma sinistră în care am crezut. L-am ales pe Iohannis pentru că cineva i-a spus să meargă pe acest program. Asta ne-a păcălit pe o grămadă de intelectuali, care sunt conștienți că viața dintr-o țară depinde de nivelul culturii. Această cacealma nu a reușit să ridice cu nici măcar un centimetru educația. Programul a pornit de la toleranță zero față de plagiat s-a ajuns la reacție zero față de plagiat. În clima de față pare că denoți un prost gust dacă deschizi discuția asta”, a afirmat Gabriel Liiceanu, în cadrul conferinței dedicate inaugurării unei noi librării Humanitas.

„Ministrul educației îi apără pe cei care au furat”

În plus, Gabriel Liiceanu l-a acuzat pe ministrul educației, Sorin Câmpeanu, că încearcă imacularea plagiatorilor prin desființarea principalei instituții de verificare a tezelor suspecte, măsură prevăzută în noul pachet de legi privind educația.

„Scandalul din jurul legilor educației, cu un ministru al educației pus acolo ca să-i apere pe cei care au furat timpul celor care au muncit ani de zile. Hoți ordinari, personaje medii în ierarhia socială până la prim-miniștri, continuă să facă ale legi ale educației care creează zarvă”, a acuzat Gabriel Liiceanu.

Filosoful a denunțat și lipsa principiului meritocratic în numirea demnitarilor, fapt care în opinia sa afectează fundamental dezvoltarea țarii.

„Felul în care se selectează oamenii care conduc diferite domenii ale țării nu se poate face decât pe bază de selecție, pe meritocrație. Timp de 32 ani la noi a funcționat contraselecția, boala fundamentală a acestei țări. Contraselecția și clientelismul merg mână-n mână. O țară în care în loc să alegi persoanele cele mai competente, care să-ți conducă diferitele ministere ale țării, care să conducă domenii din ce în ce mai specializate, care să aibă competența de a face lucruri. Am ajuns să ne minunăm care face ceva deosebit”, a subliniat directorul Humanitas.

„Agramați, imposturi, hoți de doctorate…”

„Instituțiile statului sunt conduse de oameni agramați, imposturi, hoți de doctorate… Vă puteți imagina că astfel de oameni pot face un popor altfel decât după chipul și asemănarea lor? Nici vorbă. În primul rând, ei nu înțeleg că, dacă ei nu știu să vorbească, de ce ar trebui să știe alții. Nu își pun problema competenței și incompetenței. Ajung în posturi convinși că postul nu înseamnă altceva decât un prilej de căpătuială personală. Dacă astea sunt mecanismele cu care funcționează societatea română, nu există nicio speranță ca ea să fie condusă de oameni care au competența de a face treaba și în niciun caz mecanismele educației nu vor fi aplicate. Miniștri ai învățământului care nu știau să vorbească, miniștri ai culturii care erau agramați, prim-ministrul nu poate să spună trei propoziții coerente… Ce sperăm plecând de aici?”, a punctat Liiceanu.

„România a avut trei prim-miniștri plagiatori”

Spre finalul intervenției sale, Gabriel Liiceanu s-a aplecat din nou asupra imposturii academice, arătând cu degetul spre Victor Ponta, Mihai Tudose și Nicolae Ciucă, prim-miniștri ai României asupra cărora au fost îndreptate acuzații solide de plagiat.

„Cum poate Iohannis să spună că are toleranță zero pentru plagiat când stă alături cu un prim-ministru hoț. România este singura țară care a avut trei prim-miniștri plagiatori – Ponta, Tudose și Ciucă. Cu asta trăim și acceptăm”, a arătat Gabriel Liiceanu.

Sursa foto: Inquam Photos / Bogdan Buda

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW