Grindeanu îi îndeamnă pe cei păgubiţi de Blue Air să încerce să găsească şi alte variante de a veni acasă
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, îi îndeamnă pe românii păbugiţi de anularea zborurilor Blue Air să depună cereri de despăgubire. Totodată, oficialul îi sfătuiește să încerce să găsească şi alte variante de a se întoarce acasă.
Grindeanu a explicat că Tarom, compania care se ocupă cu repatrierea românilor afectați de această criză, nu poate găsi tot timpul echipaj, avion sau înţelegere în aeroporturi.
„Vorbim de o companie privată. Haideţi să ne înţelegem. Nu e vorba de Tarom, nu e vorba de o companie deţinută de statul român. Vorbim de o companie privată. Toate companiile în domeniul aerian se supun unui regulament, în cazul nostru european. Acest regulament spune următorul lucru: dacă se anulează o cursă sau dacă întârzie mai mult de şase ore, călătorii se duc şi îşi depun şi trebuie să li se returneze banii. Sigur, e în funcţie şi de distanţă, până în 600 de euro, în funcţie de distanţa cursei respective. Acest lucru e valabil şi pentru Blue Air”, a declarat joi, 8 septembrie, Grindeanu, citat de News.ro.
De asemenea, el i-a îndemnat pe cei păgubiţi de către Blue Air să depună cereri de despăgubire, dar şi să încerce găsirea altor variante de reveni acasă.
„Îi îndemn pe toţi cei care sunt păgubiţi de către Blue Air să depună cereri de despăgubire, conform regulamentelor europene. Să încerce să îşi găsească şi alte variante de a veni înspre casă pentru că nu tot timpul putem găsi sau Tarom să poată găsi echipaj, avion sau înţelegere în aeroporturile respective. Dar să depună cerere de despăgubire, să primească banii înapoi şi să îşi găsească şi o rută alternativă de întoarcere acasă. Asta nu înseamnă că lucrurile trebuie să rămână aşa, în neant. Asta nu înseamnă că nu trebuie văzut de ce o companie care a primit undeva în jur de 300 de milioane de lei în 2020 ca ajutor de stat şi care trebuia să înceapă să ramburseze din aceste sume din august 2021. (….) Şi nu a făcut acest lucru”, a afirmat ministrul Transporturilor.
Totodată, el a anunţat că o a treia cursă specială TAROM urmează să decoleze spre Larnaka (Cipru), joi seară în jurul orei locale 21.30, pentru repatrierea a aproximativ 97 de cetăţeni români afectaţi de suspendarea zborurilor Blue Air, care s-au înscris până acum pe liste.
Foto: Inquam Photos / Virgil Simonescu
Comentarii