Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Financial Times: Acord între statele G7 pentru a plafona prețul petrolului din Federația Rusă / Reacția Kremlinului

By Matthew Garvey , in Război în Ucraina Stirile zilei , at 2 septembrie 2022

Țările membre din Grupul celor Șapte (G7) ar urma să anunțe vineri, 2 septembrie, că vor susține plafonarea prețului petrolului ce provine din Federația Rusă, notează Financial Times. Kremlinul a avertizat că decizia va duce la destabilizarea piețelor petroliere.

Miniștrii de Finanțe din SUA, Marea Britanie, Franța, Germania, Italia, Canada și Japonia își vor da acordul formal asupra plafonării prețurilor petrolului rus în cadrul unei întâlniri ce va avea loc vineri seară.

Oficialii G7 mai trebuie să se pună de acord asupra limitei de preț. Un oficial european a menționat că nivelul plafonării va fi stabilit de toate țările care vor adera la inițiativa G7.

Mecanismul de plafonare ar urma să fie pus în practică în același timp cu embargoul european asupra importurilor de petrol din Federația Rusă.

Oficialii citați de Financial Times arată că inițiativa G7 este susținută de Comisia Europeană, dar trebuie discutată cu fiecare stat membru UE în parte și cu țări terțe care cumpără cantități mari de petrol din Rusia, precum India.

În replică, Kremlinul a amenințat că va înceta să mai vândă petrol țărilor care vor susține demersul Grupului celor Șapte.

Un lucru poate fi spus cu încredere: o astfel de mișcare va duce la o destabilizare semnificativă a piețelor petroliere”, a declarat Dmitry Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, citat de The Guardian

Sursă foto: G7 / Facebook

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW