Ciucă: E posibilă diminuarea pragului maxim de consum până la care se poate face plafonarea prețului la energie
Premierul Nicolae Ciucă a răspuns miercuri, 31 august, întrebărilor jurnaliștilor referitoare la modificările aduse schemei de plafonare și compensare a prețului la energie, care ar urma să fie aprobate în ședința Guvernului de joi. Șeful Executivului a declarat că susține impozitarea în lanț, care poate să fie și de 100%, cât și că Guvernul ia în calcul diminuarea pragului maxim de consum până la care se poate face plafonarea.
„PNL susține plafonarea prețului la energie și vom merge pe valorile care au fost cuprinse în ordonanța 27. De Asemenea, am analizat și susținem impozitarea pe tot lanțul, aici fiind incluși și traderii și jucătorii din piața energiei. Nu am cifrele în momentul de față (…) Impozitarea poate să fie și de 100%”, a spus prim-ministrul.
Totodată, Nicolae Ciucă a declarat că Guvernul ia în calcul o diminuare cu 15% a pragului maxim de consum de 300 kWh pentru consumatorii casnici până la care se poate face compensarea.
„Este foarte posibil ca în funcție de impactul bugetar să avem în vedere o diminuare cu cel puțin 15% așa cum s-a cerut la nivelul UE pentru eliminarea risipei, a diminuării pragului maxim de consum până la care se poate face compensare (…) poate găsim și altă formulă. Mâine va fi aprobată această ordonanță”, a precizat Ciucă.
Premierul a fost destul de încurcat de întrebările jurnaliștilor legate de cum vor fi folosiți banii obținuți din suprataxarea în energie, aceștia cerându-i prim-ministrului să confirme că excedentul nu va avea altă destinație decât dezvoltarea în energie, cum ar fi susținerea unor alte pachete de măsuri sociale.
„Este greu de răspuns acum la această întrebare. Avem simulări de la ANRE, doar că sunt făcute în momentul de față pe indicatori care nu au fost confirmați de plata completă a compensării la energie pe o lună întreagă, aprilie nu este închisă. Banii sunt destinați pentru compensarea prețului la energie și pentru consolidarea rezilienței energetice”, a răspuns premierul.
Context
Marcel Ciolacu, președintele social-democraților a solicitat reglementarea pieței la energie până la 1 septembrie, după ce Guvernul a constat că nu are fonduri suficiente pentru compensarea de tarif acordată furnizorilor.
„Pana la 1 septembrie trebuie să se vină cu un alt act normativ. Această compensare nu mai este de actualitate ținând cont de impactul de 31 miliarde lei, care este imposibil de susținut din bugetul României. Pe zona casnică trebuie să se vină cu o reglementare. Va fi o abordare pe această perioadă și o altă abordare pe anul viitor. Vom avea o discuție aplicată în coaliție”, a declarat președintele PSD, Marcel Ciolacu, luni, 22 august,
Președintele Camerei Deputaților susținea că necesarul pentru acoperirea schemei până la finalul anului era de 31 miliarde lei, iar suma prevăzută prin proiectul de rectificare bugetară pentru Ministerul Energiei este de 2,5 miliarde de lei.
Întrebat ce modificări vor fi aduse la OUG 27 de la 1 septembrie, ministrul Energiei a spus că în interiorul Coaliției se ia în calcul impozitarea în lanț.
„Ne gândim foarte mult la o impozitare a întregului lanț de producție, intermediere și furnizare (…) Nu pot unii să facă profituri foarte mari și alții să le plătească. Piața de energie electrică în anumite zone face profituri foarte mari. După mine, un intermediar de energie și gaze nu ar trebui să câștige mai mult de câteva procente. Ia și vinde, nu face nimic altceva. (…) Trebuie să gândim ca lucrurile să fie echitabile pentru toată lumea”, a declarat Virgil Popescu, ministrul Energiei.
Schema de plafonare și compensare, valabilă până la 31 martie 2023
Intrată în vigoare de la 1 aprilie, schema de plafonare și compensare prevede un preț maxim la energie electrică de 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor casnici al căror consum mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 este mai mic sau egal cu 100 KWh și de maximum 0,8 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor casnici al căror consum mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 este cuprins între 100 kWh şi 300 KWh inclusiv.
La geze naturale prețul este plafonat la maximum 0,31 lei/kWh, cu TVA inclus.
Pentru consumatorii noncasnici, la energie electrică preţul este de maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, iar, la gaze, maximum 0,37 lei/kWh, cu TVA inclus, pentru un consum anual de gaze naturale realizat în anul 2021 la locul de consum este de cel mult 50.000 MWh, precum şi în cazul producătorilor de energie termică destinată consumului altor clienţi.
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii
… [Trackback]
[…] Read More on that Topic: mainnews.ro/ciuca-e-posibila-diminuarea-pragului-maxim-de-consum-pana-la-care-se-poate-face-plafonarea-pretului-la-energie/ […]
… [Trackback]
[…] Info on that Topic: mainnews.ro/ciuca-e-posibila-diminuarea-pragului-maxim-de-consum-pana-la-care-se-poate-face-plafonarea-pretului-la-energie/ […]