Directorul de la Apele Române, prins la volan cu permisul suspendat. Ciolacu susține că va fi schimbat din funcție
Directorul de la Apele Române, Gabriel Francisc Stika, va fi „schimbat imediat” din funcție, după ce ar fi fost prins la volan cu permisul suspendat, a declarat Marcel Ciolacu, liderul Partidului Social Democrat (PSD), relatează G4 Media.
În noaptea de 11 august, Stika, apropiat de social-democrați, ar fi fost prins de polițiști în județul Tulcea, în timp ce conducea având permisul suspendat.
Șeful de la Apele Române a confirmat că a fost oprit în trafic, dar a evitat să dea detalii suplimentare, mai arată G4 Media.
Totodată, Gabriel Francisc Stika a precizat că nu are informații despre dosarul penal ce ar fi fost deschis pe numele său.
Stika a mai ocupat funcția de director al direcției de drumuri din Consiliul Județean Caraș-Severin, între 2018 și 2020, și a fost viceprimar din partea PSD în Oțelul Roșu.
Comentarii