Friday, November 29, 2024
Jurnalism corect


Procurorii DNA au renunţat la controlul judiciar pentru fostul ministru de Finanţe Sebastian Vlădescu/ Argumentele instituției

By Madalina Balaceanu , in Justitie Stirile zilei , at 17 septembrie 2019 Etichete: ,

Direcția Națională Anticorupție nu a mai prelungit măsura controlului judiciar în cazul fostului ministru al Finanțelor, Sebastian Vlădescu și a celorlalți inculpați în dosarul de corupție.

Într-un răspuns la solicitarea mainnews.ro, DNA a motivat decizia spunând că nu au apărut noi temeiuri care să justifice o nouă prelungire.

„(…) măsura controlului judiciar dispusă față de inculpatul VLĂDESCU SEBASTIAN care, la data unora dintre fapte, a deținut funcția de ministru al Finanțelor Publice, nu a mai fost prelungită având în vedere durata de timp care a trecut de la momentul instituirii măsurii preventive și faptul că nu au apărut noi temeiuri care să justifice o nouă prelungire”, potrivit DNA.

Conform instituției, măsura controlului judiciar urmează să expire de drept la data de 19 septembrie 2019.

„Ancheta penală continuă, iar  actele de urmărire penală sunt efectuate  în stare de libertate, atât față de inculpatul Vlădescu Sebastian, cât și față de ceilalți coinculpați

Garanțiile asupra bunurilor inculpaților, precum și sumele de bani depuse în aplicare cauțiunilor dispuse în cursul anchetei penale rămân la dispoziția organului de urmărire penală”, a mai transmis sursa citată.

În anul 2018, Sebastian Vlădescu a fost pus sub control judiciar pe cauțiune în valoare de 1 milion de euro. Fostul ministru al Finanțelor a depus sume de bani în euro și în lei, garanții imobiliare asupra unor lingouri de aur în cantitate totală de 3 kg (evaluate la 109.740,26 euro), garanţii reale imobiliare asupra unor bunuri imobile evaluate la 488.640 euro, garanţii reale mobiliare asupra unor sume de bani aflate în mai multe conturi bancare până la concurenţa valorii cauţiunii stabilite de procurori.

Context

DNA a anunţat, în aprilie, că fostul ministru de Finanţe, Sebastian Vlădescu, este urmărit penal pentru luare de mită şi trafic de influenţă.

„În perioada 2005-2014, oficiali români sau persoane cu influenţă asupra acestora ar fi primit, de la o companie străină, în baza unor înţelegeri, aproximativ 20 de milioane de euro pentru ca, în schimbul acestor sume, să se asigure încheierea contractelor şi plata facturilor pentru reabilitarea unor tronsoane de cale ferată a liniei Bucureşti-Constanţa, precum şi plata TVA restante pentru reabilitarea unei alte linii de cale ferată care fusese deja realizată de aceeaşi companie”, au anunțat procurorii.

De asemenea, aceștia au mai anunțat că Sebastian Vlădescu, împreună cu alți inculpați, au pretin de la reprezentanții unei companii un comision de 3,5% din valoarea contractelor ce urmau a fi încheiate cu C.N.C.F.R.S.A. privind ca ferate București Constanța.

„În acest context, în prima parte a anului 2005, suspectul Vlădescu Sebastian împreună cu Costea Mircea Ionuţ şi Mititelu Mihaela, a pretins de la reprezentanţii unei companii un comision de 3,5% din valoarea contractelor ce urmau a fi încheiate cu C.N.C.F.R. S.A. privind reabilitarea căii ferate Bucureşti – Constanţa pentru ca, în schimbul acestui comision, să îşi exercite atribuţiile care îi reveneau în calitate de ministru al finanţelor publice, respectiv să aprobe finanţarea suplimentară necesară pentru încheierea contractelor, precum şi pentru a îşi exercita ulterior atribuţiile referitoare la asigurarea fondurilor necesare plăţii facturilor pentru lucrările efectuate”, explica DNA la momentul demarării investigaţiilor.

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW