Friday, November 29, 2024
Jurnalism corect


Gazprom așteaptă „în mod excepțional” până la 1 septembrie, ca Moldovagaz să-și achite obligațiile contractuale

By Diochetanu Andreea , in Republica Moldova Stirile zilei , at 22 august 2022

Gazprom a fost de acord să aștepte până la 1 septembrie plata unui avans din partea Republicii Moldova pentru livrările de gaze din august, a anunțat compania rusă, într-un comunicat transmis luni, 22 august. Decizia a fost luată în condițiile în care Moldovagaz nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale față de Gazprom de a plăti un avans pentru livrările de gaze în august 2022.

În acest sens, Moldovagaz s-a adresat la Gazprom cu solicitarea de a amâna plata avansului până la 1 septembrie 2022.

„Gazprom a decis să accepte în mod excepțional această solicitare”, a precizat compania într-un comunicat, citat de Interfax.

Potrivit termenilor contractului, până la data de 20 a fiecărei luni, Moldovagaz este obligată să achite integral costul gazelor naturale consumate în luna precedentă și 50% din costul gazelor contractate pentru luna curentă.

Anterior, partea moldovenească a comunicat deja că până la sfârșitul zilei de luni nu va putea achita 50% din plata în avans pentru gazele naturale de la Gazprom pentru luna august, astfel că Moldovagaz a solicitat de la Gazprom o amânare a plății în avans.

Amintim că, anul trecut, Republica Moldova, stat dependent de importurile de gaze naturale din Federația Rusă, s-a confruntat cu o criză fără precedent în acest sector, în contextul în care gigantul Gazprom și-a redus livrările iar contractul a expirat la finalul lunii octombrie 2021.

Cele două părți au negociat o nouă înțelegere, responsabilii de la Chișinău fiind nemulțumiți de prețurile semnificativ mai mari decât în anii precedenți oferite de Gazprom.

Financial Times a relatat că Gazprom a cerut autorităților din Republica Moldova să „ajusteze” un acord de liber schimb cu UE, dar și să amâne liberalizarea pieței energiei, în schimbul unei noi înțelegeri comerciale. Analiștii politici consultați de FT explicau că Rusia, prin intermediul Gazprom, ar face presiuni asupra Republicii Moldova pentru a îndepărta Guvernul de la Chișinău de Uniunea Europeană, în condițiile în care Maia Sandu și PAS, reprezentați pro-UE, au câștigat alegerile prezidențiale, respectiv legislative.

Guvernul Republicii Moldova a instituit, la acea vreme, stare de urgență în sectorul energetic din cauza problemelor de aprovizionare cu gaze naturale.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW