Ministrul muncii justifică intenția Guvernului de majorare a salariilor bugetarilor: Sunt cetățeni români și au fost afectați de prețurile mari
Ministrul muncii, Marius Budăi, subliniat luni, 22 august, într-o intervenție la Digi24, necesitatea majorării salariilor angajaților la stat ca urmare a creșterii prețurilor la majoritatea bunurilor de consum.
„Nu este constructiv pentru societatea românească ca să pună categorii de cetățeni contra altor categorii de cetățeni. Și salariații de la stat, ca și cei de la privat, sunt cetățeni români și au fost afectați de aceste majorări de prețuri”, a declarat Marius Budăi.
Întrebat care este impactul bugetar pentru aceste majorări salariale, ministrul Muncii a spus că este vorba de „puțin peste 2 miliarde până la sfârșit de an”
Ministerul Muncii a publicat miercuri, 17 august, un nou proiect de Ordonanță de urgență pentru majorarea salariilor bugetarilor, care însă nu prevede introducerea de noi sporuri pentru anumite categorii de angajați.
Potrivit proiectului de act normativ, salariile bugetarilor vor fi majorate cu un sfert din diferența până la grila din anul 2022, prevăzută în Legea salarizării.
„Începând cu luna august 2022, pentru personalul nou-încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, inclusiv pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte profesionale, în perioada ianuarie-iulie 2022, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie și indemnizaţiilor de încadrare lunară de care beneficiază aceste categorii de personal se majorează cu 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare prevăzut de Legea-cadru nr.153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, pentru anul 2022 şi cel din luna iulie 2022”, se arată în proiectul de Ordonanță de urgență.
Parlamentarii au vrut să își majoreze lefurile
Promisă în repetate rânduri de liderii coaliției de guvernare, majorarea salariilor bugetarilor nu a intrat încă în vigoare. Pe 8 iunie, Parlamentul a adoptat un proiect de lege în acest sens, însă la pachet au trecut și un amendament care prevedea creșterea salariilor tuturor demnitarilor, de la simpli subprefecți și până la președintele României, cu sume cuprinse între 880 și 1.410 lei.
Cu această decizie nu s-au împăcat liderii coaliției de guvernare, astfel că aceștia au decis să renunțe și să revină cu o altă inițiativă legislativă.
Funcționarii din ministere au vrut să-și ofere sporuri
Ulterior, un proiect de Ordonanță de urgență a fost publicat de Ministerul Muncii. Pe lângă majorarea cu un sfert din diferența până la grila din anul 2022, prevăzută în Legea salarizării, au fost introduse o serie de noi sporuri pentru funcționare din ministere care gestionează fondurile europene.
În urma calculelor făcute de Ministerul Finanțelor s-a constatat că nu există bani în bugetul de stat pentru aceste sporuri, astfel că executivul a rămas la varianta inițială.
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii
… [Trackback]
[…] Read More on on that Topic: mainnews.ro/ministrul-muncii-justifica-intentia-guvernului-de-majorare-a-salariilor-bugetarilor-sunt-cetateni-romani-si-au-fost-afectati-de-preturile-mari/ […]