Grindeanu, despre Autostrada Sibiu-Pitești: Rușine pentru statul român / Detalii despre stadiul lucrărilor
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a condamnat fostele guverne ale țării pentru momentul târziu în care au reuși să scoată la licitație contractele pentru demararea efectivă a lucrărilor la autostrada Sibiu-Pitești, duminică, 7 august, la emisiunea Insider Politic de la Prima Tv.
Întrebat când va fi gata autostrada care traversează Carpații, fostul prim-ministru s-a eschivat și a vorbit despre complexitatea lucrărilor.
„Dacă îmi permiteţi, aş răspunde un pic mai detaliat. Acest tronson de la Sibiu la Piteşti e format din cinci loturi, din cinci secţiuni. La sfârşitul anului trecut a fost semnat lotul 4, la începutul acestui an s-a semnat lotul 2, vorbim de cele mai grele, şi în urmă cu câteva zile s-a semnat lotul 3, deci 2, 3 şi 4, cele mai grele loturi din cele 5 au fost semnate în ultimele luni. Pe lotul 1 de la Sibiu la Boiţa se lucrează foarte bine în acest moment, iar aici sunt optimist că vor fi daţi acei kilometri în circulaţie până la sfârşitul acestui an. E vorba de 14 kilometri”, a explicat Transporturilor, citat de News.ro.
El a precizat însă că pe sectorul Sibiu – Boiţa, așadar secțiunea 1, lucrările sunt finalizate în proporție de 80%.
„Ar trebui să fie gata, conform contractului, undeva la jumătatea anului viitor. Compania s-a mobilizat foarte bine în acest moment, e undeva peste 80 la sută, au început să se toarne inclusiv straturile de asfalt de uzură, toate acele lucruri care sunt spre finalul unei lucrări. De aici optimismul meu. S-au început lucrările şi pe capătul celălalt, de la Piteşti la Curtea de Argeş. Eu sper ca acea companie care lucrează acolo, pe secţiunea 5, şi care a câştigat şi secţiunea 3, de care aminteam mai devreme, cea mai grea, cel mai mare contract semnat vreodată de către CNAIR, să-şi intensifice ritmul de lucru, astfel încât toţi aceşti termeni prevăzuţi în contract să fie respectaţi”, a precizat Sorin Grindeanu.
Ministrul de resort a adăugat că este o ruşine pentru statul român că a început prima autostradă care traversează Carpaţii după 15 ani de la intrarea în Uniunea Europeană.
„Hai să luăm anii, măcar anii de când am intrat în Uniunea Europeană, în 2007, vorbim de 15 ani. După 15 ani, să fii capabil tu, ca stat, diverse guverne, diverşi miniştri, de toate culorile, după aproape sau după 15 ani, mai bine de 15 ani să fii în stare de abia atunci sau acum să scoţi la licitaţie, să se înceapă efectiv prima autostradă care traversează Carpaţii, e o ruşine pentru statul român. Şi-mi asum acest lucru. Am avut diverse poziţii în aceşti ani, am fost prim-ministru şi ministru şi pe alt portofoliu, şi în administraţia locală. Sunt lucruri care pare că nu au mers cum trebuie”, a afirmat Grindeanu.
Autostrada București – Nădlac
Începută înainte de Revoluție prin construirea segmentului între București și Pitești, Autostrada A1 București – Nădlac are în prezent două mari „găuri”. Este vorba despre Sibiu – Pitești, respectiv o porțiune de circa 9 km din care 2 km de tunel pe lotul 2 al segmentului Lugoj – Deva.
Autostrada Sibiu – Piteşti va avea o lungime de peste 122,11 de km este împărțită în cinci secțiuni:
Secțiunea 1: Contract în derulare cu Porr Construct din Austria. Avansul lucrărilor a ajuns la 70%. Există premise pentru inaugurare în 2022.
Secțiunea 2: CNAIR a semnat contractul cu asocierea Mapa Insaat Ve Ticaret – Cengiz Insaat din Turcia. Termenul de realizare prevăzut este de 18 luni pentru proiectare și 50 de luni execuție. Nu a fost încă emis ordinul de începere a activităților de proiectare.
Secțiunea 3: CNAIR trebuie a semnat contractul în valoare de 1 miliard de euro cu asocierea WeBuild – Trancrad câștigătoarea licitației.
Secțiunea 4: În noiembrie 2021 a fost semnat contractul cu Porr Construct. Termenul este de 16 luni perioada de proiectare și 44 luni perioada de execuție a lucrărilor.
Secțiunea 5: WeBuid a început lucrările în septembrie 2021, stadiul actual fiind de 10,1%. Termenul de execuție este de 4 ani.
Foto: Inquam Photos / Ilona Andrei
Comentarii
… [Trackback]
[…] Info to that Topic: mainnews.ro/grindeanu-despre-autostrada-sibiu-pitesti-rusine-pentru-statul-roman-detalii-despre-stadiul-lucrarilor/ […]
… [Trackback]
[…] Info on that Topic: mainnews.ro/grindeanu-despre-autostrada-sibiu-pitesti-rusine-pentru-statul-roman-detalii-despre-stadiul-lucrarilor/ […]
… [Trackback]
[…] There you can find 7673 more Info on that Topic: mainnews.ro/grindeanu-despre-autostrada-sibiu-pitesti-rusine-pentru-statul-roman-detalii-despre-stadiul-lucrarilor/ […]
… [Trackback]
[…] Find More on that Topic: mainnews.ro/grindeanu-despre-autostrada-sibiu-pitesti-rusine-pentru-statul-roman-detalii-despre-stadiul-lucrarilor/ […]