Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Alina Gorghiu l-a primit pe însărcinatul cu afaceri al SUA în România, David Muniz

By Ana Teșcan , in Politic Stirile zilei , at 4 august 2022

Președintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, a avut joi, 4 august, o întrevedere cu însărcinatul cu afaceri al Statelor Unite ale Americii (SUA) în România, David Muniz. Discuţiile dintre cei doi au vizat, printre altele, includerea României în programul Visa Waiver. 

„În cadrul dialogului, am subliniat faptul că includerea României în programul Visa Waiver rămâne o prioritate pe agenda bilaterală, având o importanță deosebită pentru cetățenii români, reconfirmând totodată statutul României de partener strategic al Statelor Unite ale Americii. În acest sens, am pledat pentru necesitatea continuării și intensificării cooperării Ambasadei SUA la București cu Guvernul României în eforturile comune de a reduce rata de refuz a vizelor, care să permită înregistrarea de progrese concrete în ceea ce privește includerea țării noastre în Programul Visa Waiver”, a scris Alina Gorghiu pe pagina sa oficială de Facebook.

Conform senatoarei, David Muniz și-a exprimat aprecierea pentru sprijinul acordat de autoritățile române refugiaților din Ucraina, precum și pentru măsurile privind accesul gratuit la sistemul de sănătate, educațional și integrare pe piața muncii al acestora.

Mai mult, președintele interimar al Senatului  a discutat cu oficialul american despre problematica egalității de gen din politica țării noastre. Alina Gorghiu a inițiat, alături de alți senatori și deputați, o lege care prevede ca listele de candidaţi pentru Senat și Camera Deputaților să fie întocmite astfel încât să respecte cota minimă de reprezentare de 33% atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi, din totalul candidaturilor propuse.

„Am abordat, de asemenea, și importanța egalității de gen la nivelul decizional politic, precum și necesitatea adoptării de măsuri pentru a spori gradul de participare al femeilor la exercițiul politic. În acest sens, discuțiile au vizat stadiul inițiativei legislative privind introducerea unei cote minime de reprezentare a femeilor și bărbaților în Parlament”, a transmis senatoarea.

Totodată, Alina Gorghiu a adresat mulţumiri părţii americane pentru anunţul preşedintelui Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, de a suplimenta trupele în România prin dislocarea unui Comandament la nivel de brigadă de luptă, asigurând astfel consolidarea securităţii României şi a securităţii întregului Flanc Estic al Alianţei.

Foto: Inquam Photos / Cornel Putan

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW