Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Romgaz va înlocui Exxon în proiectul Neptun Deep din Marea Neagră. Achiziția a fost finalizată / Popescu: Pas important în obținerea independenței energetice

By Matthew Garvey , in Stirile zilei , at 1 august 2022

Romgaz a anunțat luni, 1 august, că a finalizat achiziția și transferul acțiunilor ExxonMobil Romania, ce deținea 50% din drepturile și obligațiile asumate în proiectul de exploatare de petrol Neptun Deep din Marea Neagră. Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a catalogat anunțul companiei naționale drept „un pas important în dobândirea independenței energetice”.

Proiectul Neptun Deep are o însemnătate importantă și strategică pentru România în vederea asigurării securității energetice a țării noastre, mai ales în actualul context geopolitic. Suntem determinați să trecem la etapa de dezvoltare-exploatare în cel mai scurt timp, alături de partenerul nostru. Mulțumesc echipei Romgaz pentru eforturile susținute în vederea îndeplinirii acestui obiectiv strategic al companiei noastre, precum și tuturor părților implicate în această tranzacție”, a declarat directorul Romgaz, Aristotel Jude, citat într-un comunicat transmis de companie.

Romgaz și ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited au încheiat contractul de vânzare-cumpărare pe 3 mai, iar achiziția a fost finalizată în momentul în care au fost îndeplinite toate condițiile suspensive prevăzute în document.

Finalizarea cu succes a achiziției de către Romgaz a participației Exxon în proiectul Neptun Deep din Marea Neagră este un pas important în obținerea independenței energetice a României, într-un moment dificil nu doar pentru țara noastră, ci pentru întreaga Europă”, a transmis ministrul Energiei, Virgil Popescu.

Virgil Popescu a menționat că Petrol și Romgaz ar trebui să ia „cât mai curând” decizia finală de investiție pentru proiectul Neptun Deep.

România poate deveni un furnizor important de securitate energetică pentru Europa în următorii ani”, a adăugat oficialul român.

Sursă foto: wikipedia

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] Here you can find 27134 additional Info on that Topic: mainnews.ro/romgaz-va-inlocui-exxon-in-proiectul-neptun-deep-din-marea-neagra-achizitia-a-fost-finalizata-popescu-pas-important-in-obtinerea-independentei-energetice/ […]

  • … [Trackback]

    […] Information on that Topic: mainnews.ro/romgaz-va-inlocui-exxon-in-proiectul-neptun-deep-din-marea-neagra-achizitia-a-fost-finalizata-popescu-pas-important-in-obtinerea-independentei-energetice/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW