Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Două fregate și un submarin ce aparțin Turciei au intrat în Marea Neagră / Ar urma să monitorizeze exporturile ucrainene de cereale

By Matthew Garvey , in Război în Ucraina Stirile zilei , at 28 iulie 2022

Două fregate și un submarin ce aparțin Turciei au intrat în Marea Neagră, unde vor escorta cargourile ucrainene odată ce vor fi reluate exporturile de cereale pe mare, notează Ukrinform. 

Anunțul a fost făcut joi, 28 iulie, de Serhii Bratchuk, un purtător de cuvânt al Administrației Militare din Odessa.

Bratchuk a precizat că navele care transportă grâu ucrainean vor naviga în spatele unei „nave conducătoare” și a menționat că primele transporturi vor avea loc în zilele următoare.

Cu puțin timp înainte, Ucraina a anunțat oficial coridoarele folosite pentru transportul de grâne pe Marea Neagră și că, din punct de vedere tehnic, este gata să reia exporturile prin cele trei porturi ale țării.

Miercuri a fost inaugurat Centrul de coordonare din Istanbul, la câteva zile după ce Federația Rusă, Ucraina, Turcia și Organizația Națiunilor Unite (ONU) au semnat un acord de reluare a exporturilor ucrainene de cereale la Marea Neagră.

Sâmbătă, la o zi după ce a fost semnat acordul pentru reluarea exporturilor de grâne ucrainene, portul din Odessa, unul dintre cele mai importante de la Marea Neagră, a fost atacat cu rachete de armata rusă.

CITEȘTE ȘI: Turcia a inaugurat Centrul de unde vor fi monitorizate exporturile ucrainene de grâu pe Marea Neagră

Sursă foto: Ian Bremmer / Twitter

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW