Trei barje sârbeşti, încărcate cu câte 1.200 tone de cărbune fiecare, blocate pe Dunăre
Trei barje sârbeşti încărcate cu câte 1200 de tone de cărbune fiecare sunt blocate de peste două săptămâni pe Dunăre în zona localităţii Zimnicea, din cauza scăderii nivelului fluviului, iar în contextul temperaturilor mari cărbunele se autoaprinde şi arde mocnit, fără flacără. O intervenţie de stingere prin inundare ar duce la poluarea gravă a Dunării. Autorităţile române fac demersuri pentru ca cele din Bulgaria să ducă în zonă o macara plutitoare iar încărcătura din fiecare barjă să fie redusă pentru ca acestea să poată înainta.
Cele trei barje sub pavilion sârbesc transportau cărbune de la Constanţa la Belgrad şi au rămas blocate încă de la începutul lunii iulie, la kilometrul 496 al Dunării, în apele internaţionale, în dreptul localităţii Zimnicea, au declarat pentru News.ro reprezentanţi ai ISU Giurgiu.
Fiecare barjă are o încărcătură de 1200 de tone de cărbune şi, din cauza scăderii semnificative a nivelului apelor fluviului, transportoarele nu mai pot înainta.
În data de 3 iulie, s-a semnalat pentru prima dată faptul că încărcătura se autoaprinde din cauza temperaturilor ridicate.
Recent, cărbunele de pe cele trei barje a început din nou să fumege din cauza căldurii, arzând, dar mocnit, fără flacără.
Oficialii ISU au precizat că o intervenţie de stingere prin inundare ar duce la scufundarea barjelor şi la poluarea a apei. În aceste condiţii, este luată în calcul transbordarea unei cantităţi de cărbune de pe fiecare barjă pentru ca acestea să poată înainta.
Autorităţile din România nu au o macara plutitoare şi fac demersuri pentru ca cele din Bulgaria să aducă în zonă o astfel de macara pentru ca o parte din cărbunele de pe fiecare dintre cele trei barje să fie mutat pe o a patra barjă, care va fi adusă din Serbia, iar şlepurile să poată înainta spre destinaţie.
Comentarii
… [Trackback]
[…] Read More on that Topic: mainnews.ro/trei-barje-sarbesti-incarcate-cu-cate-120/ […]
… [Trackback]
[…] Read More Information here to that Topic: mainnews.ro/trei-barje-sarbesti-incarcate-cu-cate-120/ […]