Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Premierul Ciucă, întâlnire cu președintele Statului palestinian. Cei doi au semnat două acorduri bilaterale

By Diochetanu Andreea , in Politic Stirile zilei , at 19 iulie 2022

Premierul Nicolae Ciucă l-a primit marți, 19 iulie, la Palatul Victoria, pe președintele Statului palestinian, Mahmoud Abbas, aflat în vizită în România. Anterior, oficialul a avut o întrevedere cu președintele Klaus Iohannis.

Între altele, șeful Executivului și-a exprimat susținerea față de „orice acţiune care ar putea conduce la soluţionarea comprehensivă şi de durată a conflictului israeliano­palestinian”.

„Premierul Nicolae-Ionel Ciucă a subliniat că România este pregătită să continue eforturile dedicate facilitării relansării dialogului direct israeliano-palestinian, susținând orice acţiune care ar putea conduce la soluţionarea comprehensivă şi de durată a conflictului israeliano­palestinian, în acord cu soluţia celor două state şi cu respectarea legislaţiei internaționale.

Prim-ministrul României a dat asigurări că România va continua să fie un partener şi un prieten apropiat al Palestinei, în concordanţă cu poziţia sa tradiţională echilibrată şi cu credibilitatea pe care o are faţă de ambele părţi”, se arată într-un comunicat al Guvernului.

La rândul său, președintele Mahmoud Abbas a evocat bunele relații tradiționale între cele două state și faptul că are deplină încredere în capacitatea părții române pentru orice tip de mediere în avansarea procesului de pace din Orientul Mijlociu.

„Liderul palestinian a evocat relațiile tradiționale și vizitele repetate ale sale în regiune, în calitate de Președinte sau însoțindu-l pe fostul lider, Yasser Arafat. Președintele Abbas a salutat bunele relații de încredere care există între România și Israel, care creează premisele unor bune oficii și mediere avantajoasă pentru o formulă corectă și sustenabilă a păcii în Orientul Mijlociu”, potrivit sursei citate.

La finalul întrevederii, cei doi lideri au participat la semnarea a două acorduri bilaterale:

  • Programul de Implementare în domeniul Educaţiei între Ministerul Învăţământului Superior din Palestina şi Ministerul Educaţiei Naţionale din România
  • şi Acordul între Guvernul României şi Guvernul Palestinei privind cooperarea în prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate a terorismului şi a altor infracţiuni.

Foto: Guvernul României

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW