Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


PSD își deschide porțile pentru Geoană drept viitor candidat la președinția României

By Vîrban Robert , in Politic Stirile zilei , at 18 iulie 2022

Cu doi ani rămași până la alegerile prezidențiale, partidele politice au început să facă pregătiri. Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat luni, 18 iulie, înființarea unei comisii pentru modificarea statului formațiunii, astfel încât candidatul în alegerile prezidențiale să fie desemnat de organizațiile locale. 

Fără a intra în prea multe detalii, liderul social-democrat a sugerat că viitorul prezidențiabil al PSD ar putea fi o persoană din afara partidului, ceea ce ne duce cu gândul la Mircea Geoană.

„Viitorul candidat al PSD va fi ales în fiecare organizație, de fiecare consilier local, consilier județean, primar…în conferințe de alegeri în întreaga țară. Schimbăm sistemul de desemnare a candidatului. Am făcut un colectiv de lucru pentru modificarea statului în acest sens. Din punctul meu de vedere, aș accepta și oameni din afara partidului ca să fie o competiție cât mai deschisă”, a declarat Marcel Ciolacu, în fața sediului PSD de pe Bulevardul Kiseleff.

G4Media a relatat, recent, citând surse politice, că secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, îşi pregăteşte candidatura la prezidenţiale şi că deja s-ar fi format un comitet de sprijin pentru candidatura lui Geoană, de care s-ar ocupa în mod special soţia acestuia, Mihaela Geoană. Alegerile sunt în 2024, iar mandatul lui Geoană la NATO se încheie în octombrie 2023, relatau jurnaliştii.

Mircea Geoană a mai candidat la președinția României în anul 2009 din partea PSD, când a fost învins la limită în turul al doilea de scrutin de Traian Băsescu.

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW