PoliticStirile zilei

Ministerul Dezvoltării construiește 100 de creșe noi prin PNRR / A fost lansat ultimul apel de proiecte din cadrul jaloanelor asumate

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei va finanța, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), construcția a peste 100 de creșe noi, a declarat ministrul de resort, Cseke Attila, într-o conferință de presă de joi, 30 iunie, legata de lansarea ultimului apel de proiecte din cadrul jaloanelor asumate de minister. 

„În prezent, în creșele de stat, sunt locuri disponibile pentru mai puțin de 4% dintre copiii de vârstă antepreșcolară, aproximativ 16.000 copii. Construcția creșelor finanțate prin PNRR, până în anul 2025, va asigura încă 7.450 locuri, la care se adaugă locurile în creșele construite de Ministerul Dezvoltării, finanțate din bugetul național”, a declarat Cseke Attila, conform unui comunicat de presă.

Creșele vor fi dotate cu săli de joacă, dormitoare, sală pentru festivități, bucătărie și spălătorie proprie, cabinet medical, spații administrative și spațiu de joacă amplu, în aer liber, dar și panouri solare și fotovoltaice.

„Clădirile vor fi, de asemenea, dotate cu pompe de căldură cu puțuri forate în mare adâncime, care asigură un agent termic de 10⁰ Celsius, indiferent de anotimp. Vara pot fi folosite pentru răcirea spațiului, iar iarna ajută la încălzire, fiind nevoie de un aport de energie redus pentru a încălzi creșele pornind de la 10⁰. În același timp, aceste creșe vor reduce impactul fenomenului de efect de seră, iar clădirile vor avea sisteme inteligente, digitale, de management al acestor resurse și, în acest fel, cheltuielile vor fi mici”, se mai arată în comunicatul citat.

Prin PNRR, Ministerul Dezvoltării finanțează, în prezent, construcția a 64 de creșe noi, iar prin ultimul apel de proiecte se vor adăuga alte 56.

Ministerul Dezvoltării a mai anunțat că prin lansarea apelului de proiecte de construcție a noilor creșe finalizează toate cele 20 de jaloane din PNRR care i-au revenit.

„În plus, sunt îndeplinite alte două jaloane, care ar fi avut termen mai târziu în acest an” a mai precizat ministrul.

Ministerul Dezvoltării a deschis apelul de proiecte joi, 30 iunie, la ora 10:00, iar cererile de finanțare se pot depune aici. Termenul limită de depunere a proiectelor este 30 iulie.

Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Articole Recomandate

Back to top button