Mircea Geoană: Anticipăm un conflict de lungă durată în Ucraina

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat vineri, 24 iunie, că alianța anticipează un conflict de lungă durată a războiului din Ucraina. Geoană a evocat pierderile suferite de cele două armate, care sunt „semnificative”, dar a subliniat că nu există suficient de multe forţe ca una dintre cele două părţi să câştige decisiv.
„Din păcate, anticipăm un conflict de lungă durată, tot mai mult un război de atriţie, în care pierderile de ambele părţi continuă să fie semnificative, un război dominat de artilerie şi mici mişcări de trupe, avans-repliere, dar de ambele părţi nu există suficient de multe forţe ca una dintre cele două părţi să câştige decisiv pe terenul de luptă. Bănuiesc că acest conflict va dura.
Din păcate, va dura (războiul – n.red.), provocând pierderi umane, foarte multă violenţă, acte de atrocitate, violenţă sexuală, deportări forţate de ucraineni către gulagurile pe care am crezut că imperiul sovietic le-a înmormântat odată cu decesul său. Din păcate, vechile practici – curăţarea etnică, teritoriile ocupate – sunt lucruri foarte severe care se întâmplă şi, din păcate, prelungirea războiului va accentua şi aceste fenomene”, a declarat Mircea Geoană, vineri, citat de Agerpres.
Ziua 121 a războiului
Astăzi se împlinesc exact 4 luni de când Federația Rusă a lansat invazia Ucrainei. Vineri, 24 iunie, militarii ucraineni au început retragerea de la Severodonețk, încercând astfel să evite un scenariu similar cu cel petrecut în Mariupol cu combatanții Batalionului Azov, după cum a anunțat Serhii Gaidai, șeful administrației militare din Luhansk.
Main News transmite live cele mai importante informații din ziua 121 a războiului din Ucraina aici:
Foto: Inquam Photos / George Călin



