Saturday, October 26, 2024
Jurnalism corect


Instanța obligă Compania Aeroporturi București să repună în funcție un fost angajat și să-i plătească despăgubiri

By Matthew Garvey , in Justitie Stirile zilei , at 16 iunie 2022

Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) este obligată să îi plătească daune morale unui fost angajat și să anuleze decizia prin acesta a fost dat afară în anul 2019, pe motiv că a transmis presei și altor „persoane neautorizate” un document al CNAB.

Admite contestaţia formulată de reclamantul BREZEANU DRAGOŞ împotriva Deciziei de concediere cu nr. 6/20.12.2019 emisă de angajatorul pârât, pe care o anulează. Dispune repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii Deciziei de concediere anulate prin reintegrarea contestatorului în funcţia anterior deţinută concedierii.

Obligă pârâta la plata către contestator a unei despăgubiri egale cu drepturile salariale indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul pe perioada de la data concedierii şi până la reintegrarea efectivă”, se arată în decizia Curții de Apel București, pronunțată în data de 9 iunie.

Pe lângă drepturile salariale, compania  mai trebuie să îi plătească lui Dragoș Brezeanu peste 60.000 de lei, reprezentând daune morale sau cheltuieli de judecată. Potrivit informațiilor Main News, întreaga sumă ar ajunge la 150.000 de euro, aici fiind incluse salarii, contribuții angajator, dar și tichete, pe lângă daunele morale și cheltuielile de judecată.

În ultimii 10 ani, la conducerea Companiei Naționale Aeroporturi București au fost 16 directori.

În anul 2019, un fost director general al Companiei de Aeroporturi a decis să îl demită pe Dragoș Brezeanu, pe motiv că „a difuzat, fără aprobare, către persoane neautorizate, inclusiv mass-media, un document generat de CNAB”, potrivit documentelor consultate de Main News.

Persoanele din cadrul CNAB care avuseseră acces la acel document au fost puse să semneze o declarație pe proprie răspundere prin care să recunoască dacă „au redifuzat către terți” Hotărârea în cauză, Numai că Dragoș Brezeanu „a refuzat primirea și semnarea de luare la cunoștință (…), deși a lecturat-o și nici nu s-a conformat acestora”, lucru ce i-a adus desfacerea contractului de muncă.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW