Guvernul lărgește atribuțiile ANABI. Predoiu: Se vor putea recupera bunuri din jurisdicții terțe, inclusiv off-shore
Agenția Națională a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI) va putea confisca bunuri sau sume de bani, pentru recuperarea prejudiciilor stabilite definitiv de instanțele din țară, și în cazul în care se află în străinătate, inclusiv în jurisdicții off-shore, a anunțat ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, la finalul ședinței de Guvern de joi, 16 iunie.
„Această agenție a statului se ocupă de recuperarea produselor infracțiunii. A recuperat pentru statul român 80 de milioane de euro, la un cost de câteva milioane de euro, legat de susținerea acestei agenții”, a declarat Cătălin Predoiu.
Legea adoptată joi de Guvern are ca scop „acoperirea unui vid legislativ” care zădărnicea eforturile autorităților în ceea ce privește recuperarea produselor infracțiunii, potrivit ministrului. Astfel, ANABI va putea recupera produsele infracțiunilor, chiar dacă se află în „terțe jurisdicții, inclusiv off-shore”.
„Decizia instanței de a confisca produse ale infracțiunii fără o identificare în străinătate și fără confiscarea lor prin cooperarea judiciară internațională desfășurată de ANABI rămâne o decizie cu valoare de ordin moral”, a adăugat ministrul Justiției.
În plus, Legea mai dă posibilitatea ANABI să poată valorifica anticipat bunurile, inclusiv imobile, la cererea sau cu acordul proprietarului.
Sumele recuperate în urma confiscării vor fi alocate activităților de prevenire a infracțiunilor, de pregătire a instituțiilor care aplică Legea și măsurilor de protecție imediată a victimelor, a mai explicat Cătălin Predoiu.
Totodată, Legea adoptată joi de Guvern dă posibilitatea ANABI să administreze bunuri cu o valoare mai mare de 300.000 de euro.
„Trebuie privit cu un precedent act normativ pus în dezbatere publică, prin care extindem conținutul noțiunii de evadare, adresat celor care doresc și intenționează să se sustragă de la aplicarea unei hotărâri judecătorești definitive. Va urma în curând etapa adoptării în Guvern. Este răspunsul dat de Ministerul Justiției celor care încalcă legea, să se sustragă legii, să fugă de răspundere când e stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă”, a fost concluzia ministrului Justiției.
Sursă foto: Inquam Photos/Octav Ganea
Comentarii
… [Trackback]
[…] There you will find 39839 more Info to that Topic: mainnews.ro/guvernul-largeste-atributiile-anabi-predoiu-se-vor-putea-recupera-bunuri-din-jurisdictii-terte-inclusiv-off-shore/ […]
… [Trackback]
[…] Information to that Topic: mainnews.ro/guvernul-largeste-atributiile-anabi-predoiu-se-vor-putea-recupera-bunuri-din-jurisdictii-terte-inclusiv-off-shore/ […]