Protest Sanitas în Piața Victoriei: 10.000 de angajați din sănătate cer creșterea salariilor

Un protest cu peste 10.000 de participanți organizat de Federația Sanitas a avut loc în Capitală, miercuri, 15 iunie. Sindicaliștii din sistemul de sănătate și din cel de asistență socială au cerut, printre altele, majorarea salariilor, aplicarea sporurilor și plata gărzilor la salariul de bază aflat în plată, după cum se arată într-un comunicat de presă al Federației Sanitas.
Protestul a început în Piața George Enescu, de unde participanții s-au deplasat în coloană până în Piața Victoriei.
Potrivit sursei citate, în ultimii doi ani, guvernele României au încălcat legea salarizării prin blocarea creșterilor salariale, decizie care i-a afectat pe angajații cu cele mai mici salarii din sistem: infirmieri, brancardieri, îngrijitori, personal TESA, personal auxiliar sau personal tehnic.
Totodată, sindicaliștii susțin că primesc sporuri raportate la salariul pe care îl primeau acum patru ani și cer ca aceasta să fie calculate în funcție de salariul actual.
„De cel puțin patru ani, aceiași guvernanți alimentează inechitatea generată de calcularea sporurilor în sistemul de sănătate și în cel de asistență socială. Majoritatea categoriilor profesionale au sporul pentru condiții de muncă aplicat la salariul din 2018. Același mod de calcul se aplică și pentru celelalte tipuri de sporuri – cel pentru munca de noapte, pentru munca în zilele de sâmbătă, duminică și în sărbătorile legale, precum și pentru plata gărzilor”, au transmis sindicaliștii.
Concret, revendicările Federaţiei Sanitas sunt:
Potrivit News.ro, Federaţia „Solidaritatea Sanitară” a transmis că susține acțiunea Sanitas, întrucât revendicările protestului sunt îndreptăţite şi legitime.
Sursa foto: Facebook / Federația Sanitas din România



