Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

USR va depune moţiune simplă împotriva ministrului Educaţiei

By Diochetanu Andreea , in Politic Stirile zilei , at 14 iunie 2022

Cătălin Drulă, președintele interimar al USR, a anunțat marți, 14 iunie, că partidul va depune o moţiune simplă împotriva ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu. 

Drulă a evocat, între altele, faptul că 40.000 de elevi nu s-au înscris pentru a susține examenul de Bacalaureat în acest an.

„Biroul Naţional a decis astăzi, în şedinţă, că vom depune o moţiune simplă împotriva ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, ministrul România anti-educată, ministrul în mandatul căruia 40.000 de elevi nu s-au înscris la Bac, ministrul în timpul căruia a crescut rata de abandon, care nu a fost în stare să extindă programele „Masă caldă în şcoli” şi „Şcoală după şcoală”, ministrul care ridică din umeri când vorbim de rezultatele la testele PISA, ministrul care protejează plagiatele în loc să fie un gardian al integrităţii academice. Vom depune moțiune, îl vom chema în fața Parlamentului”, a anunțat Drulă.

Examenul național de bacalaureat 2022 (prima sesiune) a început luni, 6 iunie, cu probele de evaluare a competențelor, programate în intervalul 6 – 16 iunie.

Conform datelor înregistrate și transmise de comisiile județene/comisia ISMB de organizare a examenului de bacalaureat, 126.454 de absolvenți de liceu (111.329 din promoția curentă și 15.125 din seriile anterioare) s-au înscris pentru a susține probele (integral sau parțial, în funcție de rezultatele obținute în sesiunile anterioare și recunoscute ca atare), a anunțat Ministerul Educației.

Peste 40 de mii de elevi de clasa a XII-a din generația curentă nu s-au înscris la examen.

Foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW