Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Comisia Europeană plănuiește să elimine dependența de gazele rusești. Ursula von der Leyen, vizită în Israel

By Matthew Garvey , in Război în Ucraina Stirile zilei , at 14 iunie 2022

Uniunea Europeană plănuiește să extindă cooperarea energetică cu Israel, în încercarea de a reduce dependența față de importurile ruse de gaz, a declarat marți, 14 iunie, Ursula von der Leyen, în timpul unei vizite la o universitate din sudul țării, notează Bloomberg.

Comportamentul Kremlinului nu face altceva decât să întărească dorința noastră de a ne elibera de sub dependența energetică față de Federația Rusă(…)Explorăm noi modalități prin care vom întări cooperarea cu Israel”, a declarat von der Leyen.

Președintele Comisiei Europene a menționat două proiecte: un cablu electric submarin ce ar urma să lege Israel de Cipru și Grecia și o conductă pentru gaz și hidrogen amplasată în Estul Mării Mediterane.

Totodată, Comisia Europeană poartă, de câteva luni, discuții cu oficialii din Israel pentru a asigura o rută de transport de gaz natural între Egipt și Uniunea Europeană.

Luni seară, Ursula von der Leyen s-a întâlnit cu miniștrii Yair Lapid, al Afacerilor Externe, și Karine Elharrar, al Energiei. Președintele Comisiei Europene se va întâlni, marți seară, cu premierul Naftali Bennett.

Un studiu publicat pe 13 iunie arăta că Federația Rusă a câștigat 93 de milioane de euro din exporturile de combustibili fosili în primele 100 de zile ale războiului din Ucraina, majoritatea fiind trimise în Uniunea Europeană.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW