Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Șefa Parlamentului European: Voi face tot ce pot să ajut România să facă pasul spre Schengen

By Diochetanu Andreea , in Politic Stirile zilei , at 11 iunie 2022

Roberta Metsola, preşedintele Parlamentului European (PE), a declarat sâsmbătă, 11 iunie, că va face tot ceea ce îi stă în putere să ajute România să facă „pasul următor” spre Schengen. Potrivit Agerpres, șefa PE a explicat că i se pare „incorectă şi nenecesară” întârzierea admiterii României în Spaţiul Schengen, notează Agerpres.

„Admiterea României în Spaţiul Schengen rămâne o prioritate. Înainte de a intra în acest Parlament, în 2013, petrecusem 10 ani în Consiliu, iar ţara mea (Malta – n.red.) a sprijinit aderarea României la Uniunea Europeană. Acum, rolul meu instituţional este acela de a adresa rugămintea să nu fie folosite scuze politice, când legal şi tehnic au fost atinse toate etapele pentru aderare. Cred că este timpul să ne uităm serios unii la ceilalţi, în calitate de ţări membre ale UE, pentru că nu există diferenţe de clasă între noi şi nu trebuie să ne ascundem în spatele unor aspecte tehnice.

Este momentul ca UE să se vadă cu adevărat ca o uniune sigură, nu doar ca un bloc comercial economic, ci una în care putem împărtăşi valorile comune ale democraţiei. Vă pot spune că în acest parlament veţi găsi sprijin deplin, aveţi mulţi prieteni, aveţi mari ambasadori în Parlament, cu voci puternice, pe care le susţin şi voi face tot ce îmi stă în putere să faceţi următorul pas”, a declarat Roberta Metsola.

Ea a dat asigurări că va susţine un discurs în cadrul Consiliului European în sprijinul admiterii României la Spaţiul Schengen.

Amintim că premierul Nicolae Ciucă a declarat la începutul acestei luni că aderarea României la spaţiul Schengen nu mai poate fi amânată, ţara noastră îndeplinind toate criteriile tehnice necesare în această privinţă.

Într-un discurs ținut la congresul Partidului Popular European (PPE), organizat la Rotterdam, prim-ministrul României a transmis că decizia aderării unei țări la Schengen „trebuie să fie una bazată exclusiv pe merite” și că țara noastră s-a dovedit capabilă de aderare.

„Şi în timpul acestei crize, aşa cum am făcut de atât de multe ori înainte, România a dovedit că poate securiza graniţele externe ale Uniunii Europene şi frontierele externe ale spaţiului Schengen. Acest lucru este spus şi de Comisia Europeană de peste zece ani şi este ceea ce spune Parlamentul European de foarte mult timp. România aşteaptă de zece ani să adere la spaţiul Schengen şi credem că această decizie nu va mai fi amânată”, a spus Ciucă.

Foto: Roberta Metsola / Facebook

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW