Saturday, October 26, 2024
Jurnalism corect


Irlanda și România, cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană în primul trimestru din 2022

By Ana Teșcan , in Stirile zilei , at 8 iunie 2022

Produsul Intern Brut (PIB) al Uniunii Europene (UE) a crescut cu 0,7% în primele trei luni ale acestui an comparativ cu trimestrul precedent, arată datele publicate miercuri, 8 iunie, de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat). România și Irlanda au avut cea mai mare creștere economică.

Astfel, potrivit Eurostat, în rândul statelor membre UE, cel mai semnificativ avans al economiei în primul trimestru din 2022, comparativ cu trimestrul anterior, a fost înregistrat în Irlanda (10,8%), România (5,2%) şi Letonia (3,6%), singurele scăderi fiind în Suedia (minus 0,8%), Franţa (minus 0,2%) şi Danemarca (minus 0,1%).

Comparativ cu primul trimestru al anului trecut, PIB-ul a crescut cu 5,4% în zona euro şi cu 5,6% în Uniunea Europeană. Toate statele membre UE au raportat creşteri, cel mai semnificativ avans fiind înregistrat în Portugalia (11,9%) şi Irlanda (11,3%). România a înregistrat o creştere anuală de 6,5% în primul trimestru din 2022, după un avans anual de 2,4% în trimestrul patru din 2021.

Totodată, Eurostat a oferit date și despre rata de angajare în zona euro și în țările membre ale UE.

Numărul persoanelor care ocupă un loc de muncă a crescut cu 0,6% în zona euro și cu 0,5% în UE în primul trimestru al anului 2022, comparativ cu trimestrul precedent. 

În primul trimestru al anului 2022, Estonia (+3,5%), Letonia (+2,1%) și Portugalia (+1,7%) au înregistrat cea mai mare creștere de ocupare a forţei de muncă comparativ cu trimestrul precedent. Ocuparea forței de muncă a scăzut în Polonia (-0,6%) și Croația (-0,1%).

Țara noastră a înregistrat o creștere de 0,3% a forței de muncă.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW